Probabil, în România, nu există loc de parcare pentru persoane cu handicap care să nu fi fost ocupat de un șofer perfect sănătos. Respectarea locului pentru persoanele cu handicap este, încă, un comportament străin pe plaiurile mioritice.
Problema pornește din familie și se întinde în sistem. Șoferul sănătos, needucat, necivilizat nu a fost învățat ce este respectul. În aceeași situație se găsesc și autoritățile. Sistemul e compus din oamenii, care la rândul lor nu au fost învățați ce este acela respect, ceea sunt princiiple morale.
Un cetățean din Cluj Napoca a încercat să rezolva problema locurilor de parcare pentru persoane cu handicap, dintr-un mall, însă fără succes. După mai multe mesaje trimise autorităților locale (mesaje care au fost trimise degeaba), Nicolae Toth i-a scris lui Klaus Iohanns...tot degeaba. Așa că a făcut publice schimburile de email-uri între el și atutorități. Pentru ca toată lumea să vadă că suntem departe de ceea ce ne dorim să fim.
”Bună ziua. Întrucit în parcarea Polus Cluj Napoca toate locurile de parcare pentru persoanele cu handicap sunt ocupate ilegal am încercat să schimb ceva. Am scris președintiei întrucât nici conducerea Polus nici poliția locală Florești nu s-au deranjat să rezolve cumva problema”, scrie cetățeanul într-un mesaj trimis redacției.
Potrivit acestuia, prorpietarul mall-ului i-a spus să se adreseze poliției locale. Poliția locală i-a spus că nu este responsabilitatea ei pentru că mall-ului este o proprietate privată. Așa că, Nicolae Toth s-a adresa lui Klaus Iohannis care l-a trimis înapoi la Poliția Locală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky