O călătorie cu RATB costă, încă din 2008, 1,3 lei, iar conducerea Regiei a cerut Consiliului General încuviinţarea pentru o majorare. Directorul general Vicenţiu Daniel Antonescu a explicat că, deşi pentru bucureşteni ar fi bine ca preţul să nu sufere modificări sau chiar ca transportul în comun să fie gratuit, însă Regia nu reuşeşte să acopere toate costurile de funcţionare, informează romaniatv.net.
"Din 2008 au crescut costurile cu carburanții, au crescut și costurile salariale, dar și TVA. Încercăm să ținem un echilibru și pe partea salarială pentru că noi nu am intervenit în jos cum s-a întâmplat în alte ramuri ale economiei. Am păstrat oamenii pe aceleași salarii. Un bilet de călătorie a rămas tot la un preț de 1,3 lei. Eu cred că o ajustare la 1,8 lei sau 2 lei pe o călătorie ar putea să ne mai resusciteze pe partea de încasări", a declarat directorul general al RATB, pentru Agerpres.
Antonescu a subliniat că nu se pune problema retragerii gratuităţii pentru pensionari, dar a precizat că se ia în calcul impunerea unei formule controlate pentru aceştia. "Consider că o formă de gratuitate trebuie să existe, însă sub o formă un pic controlată. Aș restricționa la un interval orar, să zicem 9.00-15.00, pentru că, până în ora 9,00, majoritatea oamenilor activi pleacă la muncă și mă gândesc că pentru cei care s-au retras din activitate este suficient timp să își rezolve problemele. De asemenea, mă gândesc la acordarea unor carduri de călătorie deoarece în prezent nu știm câți pensionari transportăm, pentru că ei circulă acum în baza talonului. Am putea oferi această gratuitate sub formă de 90 de călătorii, în intervalul orar stabilit și dacă îl depășesc vor plăti suplimentar. În niciun caz nu ne gândim să le luăm acest drept", a punctat directorul RATB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai