Prahova: Trafic blocat pe DN 1A din cauza unui accident
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Traficul rutier este blocat total luni după-amiază pe DN 1A din cauza unui accident rutier care a avut loc pe raza comunei prahovene Izvoarele, în care au fost implicate un tir şi o maşină. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, şoferul maşinii a reuşit să iasă din autoturism, el fiind asistat la faţa locului de un echipaj SMURD, potrivit Agerpres.

Tirul, care este încărcat cu cartoane, are scurgeri de combustibil de la rezervor, însă nu este pericol de explozie, a precizat sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că traficul în zonă este întrerupt din cauza evenimentului rutier. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel