Posibilă legătură între Cătălin Botezatu și Sorina Plăcintă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
val-valcu
val-valcu

Bianca Drăgușanu ar fi reușit să ajungă vedetă și fără Botezatu. Doar are competențele și abilitățile necesare, nu-i așa? Poate i-ar fi luat 40-50 de ani să fie remarcată  strict pe parte profesională, vorba lui Vanghelie, dar până la urmă valoarea, într-o țară ca România, nu rămâne nereperată. La fel s-ar fi petrecut lucrurile și în cazul profesorului-medic din Timișoara, cuplat cu un personaj din lumea modei. Dacă Bote creează haine, senatoarea PDL  Sorina Plăcintă le coase, în fabrica proprietate personală din Focșani. 

Întâmplarea face ca, timp de două decenii, nimeni din București  să nu fi descoperit calitățile de manager (director, ici, administrator, dincolo) pe care le ascundea în vestul țării viitorul iubit al Sorinei Plăcintă. 

După un trimestru de la asumarea (ah, ce fierbinte cuvânt) idilei, pe blogul Sorinei, ceața începe să se ridice de pe ochii administrației centrale. Întâi zărește lumina un subordonat al doamnei Boagiu, de la Transporturi, apoi află de șansă consilierii PDL din Consiliul General.  A dracului întâmplare, tocmai de la un spital de urologie își dăduse demisia un membru în CA. Putea demisiona un administrator de la Institutul Inimii sau de la Spitalul de ortopedie, dar uite cum le potrivește viața pe toate și se creează un gol taman în aria de acoperire care ne interesează.

Ca să ducem comparația și mai departe, să spunem că nu este exclusă o ruptură între cei doi, așa cum s-a produs și între Bianca și Bote (Doamne ferește, dar experiența ne arată o oarecare constanță în despărțiri, atât în cv-ul creatorului, cât și al afaceristei) . Orice ar fi, așa cum șoubizul s-a ales cu o nouă vedetă, administrația sanitară din orașul lui Bucur se va alege cu un nou expert, respectiv cu prof. Bucuraș.

Între timp, pacientul ar putea răposa, fie-i țărâna ușoară pedeleului! O să-i facă o slujbă frumoasă,  pe trei voci, cei trei moraliști celebri (Voinescu, Preda și Macovei) și va fi îngropat cu prilejul alegerilor locale și generale. Asta dacă nu candidează chiar Bote, ceea ce ar fi normal, după Teo. Iar doamna Plăcintă, din ce zice presa din Focșani, se pricepe foarte bine la pomeni (pilote, tricouri electorale etc).

Pe scurt, o frumoasă poveste de dragoste: iubire, dramă, politică, încuscriri în consilii, poate și ceva afaceri, că doar spitalele au nevoie de halate pentru medici și asistente. Și mult show. Mai tare ca ”American pie”.  De fapt, Romanian PAI, fiindcă mă aștept ca doamna Plăcintă să iasă, măcar pe blog, ca să demaște paiul din ochiul opoziție și al presei care nu înțelege reforma. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel