Realist, însă, există o singură problemă pe care intrările comune pentru elevi şi profesori în şcoli ar putea să o rezolve: eliminarea bullying-ului. Am crescut în Galaţi şi, în şcoala gimnazială, am fost înscris la una dintre şcolile din zona centrală a oraşului. Nu era cea mai bună şcoală din oraş, ca rezultate, dar cu siguranţă era în top 10, pe vremea aceea. Profesori buni, elevi care participau la olimpiade. Însă erau şi "crengi uscate", aşa cum are orice pădure. Intrarea profesorilor era în faţa şcolii, imediat sub cancelarie. Noi, elevii, nu aveam ce căuta pe acolo decât dacă făceam "de serviciu" pe şcoală. 

Intrarea elevilor era în partea total opusă şi dădea spre curtea interioară a şcolii. Nu am uitat, deşi au trecut 20 de ani de atunci, uşile mari, de fier şi tablă, vopsite într-un galben spălăcit, care se încuiau cu un lacăt. Se deschidea doar una din cele două uşi, astfel că era aglomerat, de cele mai multe ori, atât la intrare, cât şi la ieşire. 

Iar cursurile le făceam după-amiaza, ceea ce însemna că pentru mare parte din anul şcolar cursurile le terminam pe întuneric, fie că era vorba de ora 17:00, ori de ora 18:00. 

Nu o dată am fost eu, personal, dar şi alţii din şcoală, ţinta "celor mari". Glume proaste, de genul fes luat de pe cap, palme la ceafă, tras de ghiozdan, dar şi violenţe, de genul pumni în stomac, arătarea dominanţei, etc, erau la ordinea zilei. Să te plângi cui? Gardianul şcolii, cum era pe atunci, stătea aproape mereu la intrarea profesorilor. Profesorii... nici vorbă să ajungă la intrarea elevilor. 

În puţinele ocazii în care mi-am permis să încerc să ies pe uşa folosită de profesori, mi-a fost atrasă atenţia de paznic sau de secretara şcolii. Şi am fost trimis înapoi spre uşa din spate. Nu aveam voie pe acolo. Abia în clasa a VIII-a, când mai aveam puţin până terminam cursurile în acea şcoală şi când nu mai existau alţii mai mari decât mine, am scăpat de teama "ieşirii elevilor". 

Un alt episod de care îmi aduc aminte a avut loc în clasa a VI-a. M-am dus la şcoală la ora 11:00, iar un alt copil, din afara şcolii, a încercat să îmi fure banii. Şi mi-a spus că mă aşteaptă afară, când plec. Pentru copilul de 12 ani de atunci, a fost terifiant, şi nu ştiam de cine să mă lipesc mai tare ca să nu plec singur. 

La liceu, ulterior, chiar dacă intrarea elevilor în şcoală se făcea tot prin curte, ieşirea se putea face prin faţă, pe o uşă aflată în imediata apropiere a ieşirii profesorilor. E drept, însă, că nici pericolul nu mai era acelaşi, pentru că vorbeam de zone diferite ale oraşului, iar ieşirile erau pe un bulevard circulat. 

Aşadar, nu despre discriminare e vorba. Nu despre "categorii sociale" diferite sau egale. Ci despre nevoia de siguranţă a unor copii. Poate că personalul didactic ar trebui să se uite şi spre asta... 

*acest articol reprezintă o opinie

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News