A trecut un an de atunci. E cumplit să scrii despre un om ca Rodi, adjunctul nostru de la DC News, la trecut. Și poate sună a clișeu pentru cineva care nu a cunoscut-o. Din toți oamenii pe care îi știu, Rodi a iubit cel mai mult viața. Dintotdeauna a mers în scaunul cu rotile. Așa s-a născut. O viață în scaun cu rotile pare un coșmar, ceva de neconceput pentru orice om. Dar Rodi a avut o putere incredibilă să nu se lase ostatică scaunului ei. S-au împrietenit pentru că nu aveau încotro.

La vârsta de trei ani, părinții ei și-au dat seama că Rodi nu poate merge. Prima biopsie o ținea minte perfect, deși era foarte mică. „Diagnosticul a venit ca un fulger ce a lăsat un semn pe viață - amiotrofie spinală. Nu puteam sa merg. Un tratament miraculos nu era și nici acum nu există. Părinții mei au făcut totul pentru ca lucrurile să decurgă normal”, povestea Rodi. 

Chiar dacă părea că n-a tras cea mai norocoasă carte la naștere, Rodi a fost o luptătoare și o optimistă incurabilă. A avut alături niște părinți care și-au dedicat viața pentru ca fiica lor să nu se simtă diferit doar pentru că nu poate să meargă. 

La început, i s-a părut dureros să meargă în scaun rulant toată viața. Ce va spume lumea? Câte priviri va întoarce? A plâns multe nopți până când a acceptat că altă cale nu-i. Apoi s-a obișnuit și scaunul rulant devenise, cum spunea ea, „o mașinuță”. Se obișnuise și cu oamenii curioși care se tot uitau la ea pe stradă. Nici nu-i mai vedea. Trăia atât de natural și de firesc încât nu-i păsa de „gura lumii”.

„Mersul... e un avantaj, foarte mare, dar nu esențial. Nu pot să merg cu picioarele, atunci merg cu un scaun rulant. Asta nu înseamnă ca mi-am pierdut speranța că, la un moment dat, voi putea să merg singură”, spunea Rodi.

Într-adevăr, avea multe speranțe. Voia să se căsătorească, să aibă o fetiță. N-a mai avut timp. S-a terminat totul prea brusc, la vârsta de 32 de ani. În 2022, ne făceam o groază de planuri pentru 2024. Avea o putere de muncă imensă și nu se plângea niciodată pentru că totul i se părea simplu. N-a putut ea să meargă, dar a fost înzestrată cu foarte mult talent la scris. Și avea o minte genială. Ar fi avut multe, prea multe de arătat. 

Putea să iasă la pensie la vreo 40 și ceva de ani, dar nu voia. Spunea că vrea să rămână la DC News până când vom stinge lumina, mulți ani de acum încolo. 

Viața noastră a continuat, a fost plină de breaking news-uri, dar n-am mai putut să zâmbim așa de mult. Ne lipsește ea. Ne lipsește vocea ei. Ne lipsește condeiul ei. Ne lipsește totul ei. 

Ce am putea să scriem la un an de la moartea Rodicăi? Cu cine să ne certăm? Că de acceptat, nimeni n-a acceptat moartea ei. Am învățat să trăim așa. 

Cât despre mama ei... un înger de om. Și pentru că nimic nu este întâmplător, Rodi a avut parte de cea mai bună mamă din lume. Fără o mamă ca Emi, Rodi n-ar fi ajuns atât de departe în viața ei pe acest pământ. Iar lentilele îi sunt încă pe chiuvetă, nemișcate de când le-a lăsat ultima dată acolo, de prin decembrie 2022 de când a plecat la spital și nu s-a mai întors acasă. Acolo or să și rămână, în semn de protest. Cum vom protesta și noi mereu că nu mai este. Cum va rămâne veșnic în inimile noastre. Am fost cea mai norocoasă redacție pentru că am avut un om atât de bun, un om de milioane de vizualizări.

Azi este o miercuri neagră. O zi în care însă ne amintim cu zâmbetul pe buze de Rodica Mitu, chiar dacă acum noi suntem cei care avem sufletul în scaun cu rotile. 

Rodica nu poate fi uitată. Nu că nu trebuie uitată, nu poate fi uitată. 

Textul ăsta n-are încheiere. Pentru că nici după plecarea Rodicăi nu putem vorbi de un sfârșit. Pentru că deși a murit, ea continuă să fie aici prin cărțile pe care ni le-a lăsat, prin articolele de pe DC News, prin amintirile cu ea. Poate doar vreun Alzheimer să ne-o răpească, în rest... ea va fi aici mereu cu noi și o putem cinsti citindu-i cartea - „Dator cu o moarte” - https://media.dcnews.ro/other/202303/1-dator_cu_o_moarte_rodica_mitu_90441300.pdf

În final vă lăsăm câteva fotografii cu Rodica mică. În unele poze o veți vedea că stă singură în picioare. Putea să stea așa câteva minute, când era mică, se sprijinea mai mult pe un picior.

Fotografii-protest în calea uitării:

Toate imaginile le găsiți în cadrul galeriei foto din acest articol.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News