Data publicării:

Polițiștii au confiscat sume mari de bani. Ce a urmat după PERCHEZIȚII

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ
Peste 99.900 de lei, opt plante de cannabis, peste 2.000 euro și 25 de telefoane mobile au fost confiscate, miercuri, de polițiștii de Combatere a Criminalității Organizate, după percheziții în județele Ilfov și Dâmbovița.

Grupul organizat destructurat era specializat în introducerea în țară a unor droguri de risc și de mare risc.

„Din cercetări a reieșit că un bărbat din localitatea Crevedia s-ar fi ocupat de introducerea din Spania în România, a unor cantități de droguri disimulate în colete, un transport conținând până la 5 kilograme de cannabis, 200 de comprimate ecsasy și 500 de grame cocaină sau amfetamină. Totodată, acesta ar fi devenit liderul grupării infracționale pe care ar fi coordonat-o”, spun polițiștii din cadrul IGPR.

După ce drogurile erau introduse în țară, acestea erau porționate și comercializate pe raza localităților Crevedia, Ciocănești, Butimanu și Buftea, prin intermediul a 13 persoane care, pe lângă comercializarea acestora, ar fi avut și rolul de a ridica și ascunde coletele transmise.

Pentru probarea activității infracționale, pe parcursul zilei de miercuri, polițiștii SCCO Dâmbovița, cu sprijinul polițiștilor specializați în combaterea criminalității organizate din Ploiești, Pitești, Brașov, București, Buzău și Covasna, au făcut 18 percheziții domiciliare pe raza județelor Dâmbovița și Ilfov.

În urma descinderilor efectuate, polițiștii au confiscat opt plante de cannabis, o instalație de cultivat in-door, trei pachete cannabis de 4,8 kilograme, 20 de recipiente cu îngrășământ lichid, un cântar electronic cu urme de materie vegetală, 25 de telefoane mobile, 2.005 euro, 99.940 de lei, mai multe înscrisuri și alte obiecte susceptibile a conține urme de droguri.

Oamenii legii vor pune în executare 14 mandate de aducere, iar alte 23 de persoane, bănuite că ar fi achiziționat droguri de la cei în cauză urmează să fie conduse la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Dâmbovița, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Cercetările în acest caz continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional, trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere în vederea consumului ilicit de droguri de risc și de mare risc și introducerea în țară, fără drept, de droguri de risc și mare risc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel