Data actualizării:
Data publicării:

Ortodocșii îl sărbătoresc astăzi, 28 septembrie, pe Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

Autor: Ioana Dinu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Află în articol care sunt sărbătorile religioase de astăzi, 28 septembrie.

Ortodoxe

Sf. Cuv. Hariton Mărturisitorul; Sf. Proroc Baruh; Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul din Cipru

Greco-catolice

Sf. cuv. Hariton Mărturisitorul

Romano-catolice

Ss. Venceslau, m.; Laurenţiu Ruiz şi îns., m.; Fer. Amalia, m.

Despre Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 28 septembrie, transmite Agerpres.

Era din cetatea Iconia, Licaonia, o regiune din centrul Anatoliei.

Sfântul Hariton s-a arătat Mărturisitor al numelui lui Iisus Hristos "în vremea lui Aurelian, rău credinciosul împărat (270-275)". (Vieţile Sfinţilor)

A fost dus înaintea guvernatorului provinciei, pentru interogatoriu. "Pentru ce nu te închini zeilor celor cu nume mare, cărora împăratul şi toţi supuşii îşi smeresc capetele lor?", l-a întrebat judecătorul.

I-a răspuns Sfântul Hariton, pentru că: "Toţi idolii păgânilor sunt diavoli, care, oarecând, pentru mândria lor, au fost surpaţi din cer în iadul cel mai de jos, căci voiau să se asemene cu Dumnezeul cel prea înalt". (Vieţile Sfinţilor)

A suferit apoi chinuri, bătăi şi torturi. Cuviosul Hariton nu voia să se închine zeilor, spunând: "Eu am pe adevăratul Dumnezeu, Căruia îi slujesc şi mă închin, Care este ziditor tuturor, Mântuitor al lumii Care trăieşte în veci". (Vieţile Sfinţilor)

Întâmplându-se însă în acel timp ca împăratul să moară, prigoana împotriva creştinilor a încetat şi Cuviosul Hariton a fost eliberat.

Sfântul Hariton, de numele căruia este legată cea mai veche mănăstire palestiniană, s-a stabilit în ţinutul Faran, la nord-est de Ierusalim, în anul 330. Acolo a întemeiat lavra care îi va purta numele.

S-a retras din lume pentru a petrece viaţă pustnicească. Mergând la Ierusalim, a fost prins de o ceată de tâlhari care l-au legat într-o peşteră, sfătuindu-se să-l omoare. Aceştia au băut însă dintr-un vin otrăvit şi au murit, iar Sfântul Hariton a transformat peştera într-o mănăstire, unde în scurt timp s-a format o obşte monahală.

Dornic de linişte, a părăsit acel aşezământ şi a mers în pustie, fiind întemeietorul altor două mănăstiri.

Aproape de sfârşitul său, Sfântul Hariton, pentru a nu se face ceartă între cele trei obşti monahale pe care le-a format, a rânduit să fie îngropat în prima mănăstire zidită de el, unde a fost prins de tâlhari şi într-un fel minunat, prin darul lui Dumnezeu, a scăpat cu viaţă. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor", "Monahismul ortodox românesc", vol. I, 2016)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel