"Exact acum 30 de ani, la fel, Tel Aviv era lovit de rachete, doar că atunci erau pornite din Irak, când începuse primul război din Golf. SUA a făcut atunci ordine în zonă. Deci, tot Statele Unite și acum, sunt convins că prin alte metode probabil, nu aceleași de acum 30 de ani, vor face ordine pentru că este impardonabil ce se întâmplă la ora actuală în Israel. Hamasul a făcut o greșeală de neiertat, dar în spatele Hamasului să nu uităm că se află Iranul și Iranul are problemele lui permanente și ține situația încordată în regiune, chiar vizavi de alte țări arabe cum ar fi Arabia Saudită.
Deci numai intervenția promptă a Statelor Unite va duce la capăt acest lucru. Hamas nu are forța militară ca să reziste mult timp și să aibă atâtea rachete încât să își permită să facă aceste demonstrații de forță, că practic a fost o demonstrație de forță pe care nu o are permanent, pe când Israelul are forța respectivă, are pregătirea și a dovedit-o și acum când a fost această luptă împotriva coronavirusului. Este un stat puternic care știe ce vrea. Eu sunt convins că nu va ține mult timp acest lucru, dar într-adevăr, nu le va fi bine palestinienilor care sunt convins că cea mai mare parte din ei nu și-au dorit acest război. Au dorit sigur o rezolvare, dar nu în felul acesta.", a declarat Costin Georgescu la RealitateaPlus.
În total, în Tel Aviv au fost rănite aproximativ 30 de persoane, conform informaţiilor preliminare. Grupurile fundamentaliste Hamas şi Jihadul Islamic au lansat peste 500 de rachete, în ultimele 36 de ore, din Fâşia Gaza spre teritoriul israelian. Bilanţul actual în Israel este de trei morţi şi peste 120 de răniţi. Situa'ia este foarte gravă și în orășelul Lod, situat la periferia sud-estică a oraşului Tel Aviv. Localnici de etnie arabă sunt implicaţi în confruntări armate cu agenţi ai serviciilor de securitate israeliene. Imediat după apelul primarului, premierul Benjamin Netanyahu a decretat starea de urgenţă în orăşelul Lod şi a decis suplimentarea efectivelor serviciilor de securitate.
VEZI ȘI: Israel, scene de coșmar. Trei morți și peste 100 de răniți, în urma atacurilor cu rachete. VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță