O țară suspendă vânzarea mașinilor Volkswagen
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Coreea de Sud a suspendat vânzarea majorității modelelor Volkswagen AG, suspectate că ar fi obținut aprobare pe piața internă pe baza unor documente falsificate.

Guvernul a revocat certificarea a 80 de variante de modele VW, Audi și Bentley și a amendat Volkswagen cu 17,8 miliarde de woni (16,06 milioane de dolari) pentru că ar fi falsificat documentele la testele privind nivelul emisiilor. 

Oficialii Volkswagen au apreciat deciziile adoptate de autoritățile din Coreea de Sud ca fiind "prea severe" și au anunțat că vor lua în considerare acțiuni în instanță. 

În total, 209.000 de vehicule VW nu mai sunt certificate pe piața din Coreea de Sud, aproximativ 68% din vehiculele vândute de grupul german din 2007, a anunțat Ministerul Mediului, potrivit Agerpres.

Ministerul Mediului din Coreea de Sud a informat recent că a primit o cerere oficială de cooperare de la Tribunal referitoare la o listă de 80 de modele ale grupului german care sunt suspectate că ar fi primit aprobare de la autoritățile locale pe baza unor rapoarte falsificate privind nivelul emisiilor și eficiența consumului de combustibil. 

Guvernul de la Seul a lansat o investigație, după ce VW a recunoscut că a falsificat rezultatele testelor de emisii poluante în SUA, astfel încât mașinile cu motoare diesel apăreau cu emisii mai scăzute de oxid de azot, substanță care provoacă boli respiratorii și afectează mediul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel