NATO intervine după tragedia de la Colectiv. Anunțul lui Mircea Dușa
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Răniții în incendiul de la Colectiv care pot suporta transferul la clinici din străinătate vor fi transportați și cu un avion al NATO.

Avionul NATO poate efecta deplasări într-un timp de două ori mai scurt decât avioanele pe care românii le au în dotare.

"Am pus la dispoziția Departamentului de Situații de Urgență mai multe avioane pentru a transporta răniții spre statele care trebuie să-l primească. Azi două avioane Spartan vor pleca spre Londra și Budapesta. Am și avut discuții cu Spitalul Militar din Budapesta și medicii de acolo sunt dispuși să primească cinci răniți.

Există un program la nivelul NATO la care și România contribuie. Am solicitat ieri ca azi să ne pună la dispoziție unul din aceste avioane. Probabil va veni la ora 19.00. E un avion cu o capacitate mai mare. Dacă cei de la Departamentul de Situații de Urgență vor să trimită răniți, se va face mult mai repede", a declarat Mircea Dușa, citat de B1.

Acesta a precizat că ministerul pe care îl conduce "va pune la dispoziție gratuit locuri de veci în cimitirul Ghencea III", care ține de Ministerul Apărării.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel