Moody's a retrogradat ratingul suveran al Italiei la Baa2
Agenția de evaluare financiară Moody's Investors Service a retrogradat, vineri, ratingul suveran al Italiei de la A3 la Baa2 și a menținut perspectiva negativă pe fondul situației din zona euro, mai ales în Spania si Grecia, avertizând guvernul de la Roma că va implementa reduceri mult mai severe în cazul în care țara își va pierde accesul la piețele financiare.
Această reducere a adus ratingul Italiei la doar două paliere distanță de nivelul de „gunoi financiar” și ar putea avea ca efect creșterea costurilor de împrumut înainte de licitația de obligațiuni de astăzi. Totodată, reducerea a dus la scăderea euro cu un sfert de cent la 1,2190 dolari în cadrul tranzacțiilor pe piețele asiatice, anunță CNBC.
De asemenea, agenția de evaluare financiară a avertizat că „ratingul suveran italian ar putea suferi retrogradări adiționale în cazul în care perspectivele economice se vor deteriora și guvernul va întâmpina dificultăți în implementarea reformelor economice”.
„În cazul în care accesul Italiei la piețele publice de obligațiuni va deveni mai dificil iar țara va necesita asistență financiară externă, atunci ratingul suveran al Italiei va scădea la un nivel substanțial mai scăzut”.
În comunicatul Moody's se mai arată că implementarea cu succes a reformei economice și a măsurilor fiscale care să susțină perspectivele de creștere economică pe termen lung ale Italiei și a bilanțului guvernamental vor fi creditate în mod pozitiv și vor conduce la o prognoză stabilă.
Totodată, agenția de evaluare financiară a adăugat: "riscul ca Grecia să renunțe la moneda euro a crescut iar sistemul bancar spaniol va suferi pierderi mai mari față de previziuni".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News