MOȚIUNE DE CENZURĂ PNL. Vasile Blaga se consultă cu Klaus Iohannis pentru programul de guvernare
La finalul şedinţei Colegiului Director al vechiului PDL, Vasile Blaga a vorbit despre planurile noului PNL pentru guvernare. Co-preşedintele PNL a dezvăluit că vorbeşte des cu preşedintele Klaus Iohannis, precizând că zilele trecute s-au consultat pe tema programului de guvernare.
Vasile Blaga a anunţat o decizie majoră luată de PNL, în acord cu preşedintele, conform stiripesurse.ro: chiar dacă nu vor obține majoritate parlamentară, liberalii tot vor depune o moţiune de cenzură în sesiunea parlamentară de primăvară. În ciuda nevoii de voturi din Parlament, co-preşedintele PNL a dat asigurări că liberalii nu vor oferi funcţii contra susţinerii parlamentare.
Vasile Blaga a declarat că are discuţii dese cu preşedintele Klaus Iohannis.
Întrebat dacă s-a consultat cu preşedintele Klaus Iohannis pe programul de guvernare, președintele PDL a răspuns: "Nu vă ascund că am discuţii dese cu domnul preşedinte Iohannis, nu văd ce este rău în asta, văd că are şi domnul Ponta şi nici asta nu este un lucru rău".
Vezi și: Blaga: Imaginea PNL este afectată de arestarea lui Videanu
Vasile Blaga a adăugat că a fost la Cotroceni şi când o să simtă nevoia şi preşedintele o să aibă timp o să discute cu acesta.
"Da, am fost la Cotroceni şi când o să simt nevoia şi domnul preşedinte o să aibă timp o să-l sun şi o să discut cu preşedintele, nu vă ascund lucrul acesta. Vorbim de preşedintele Iohannis. Dacă preşedintele are timp şi o să-l sun, nu o să-i zic să cer să mă întâlnesc cu domnia sa", a conchis co-președintele PDL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News