Medicul Mircea Beuran urmează să fie audiat. Mâine, la ora 9.00, la Curtea de Apel Bucureşti, acesta are și contestaţia arestului la domiciliu. Procurorul de caz l-a chemat azi la DNA, unde a venit şi avocatul Marian Nazat, cel care îl reprezintă, potrivit Antena 3.
La ieşire, chirurgul a refuzat să le spună jurnaliştilor motivul vizitei sale: „Nu am cum să comentez (arestul la domiciliu, n.r.), pentru că nu s-au încheiat procedurile".
Întrebat ce le transmite pacienţilor care îl aşteaptă la cabinet, chirurgul a răspuns: „Îmi pare rău pentru ei".
Mircea Beuran a fost plasat de judecători sub arest la domiciliu, însă decizia poate fi contestată. Chirurgul este acuzat de procurorii DNA că a luat mită 10.000 de euro de la o doctoriţă, ca să scoată la concurs un post de asistent universitar la Universitatea de Medicină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest