"Sunt profund întristat de vestea tragediei care avut loc într-un club din Orlando, Florida. În aceste momente dificile, România este alături de Statele Unite ale Americii, partener strategic al țării noastre, cât și de poporul american. Îmi exprim întreaga solidaritate și transmit sincere condoleanțe familiilor victimelor", a spus Klaus Iohannis.
Cincizeci de persoane au fost ucise și 53 rănite duminică într-un club gay din Orlando, în statul Florida, în cel mai sângeros atac armat din istoria SUA, au anunțat autoritățile, care au deschis o anchetă pentru 'terorism'.
Ron Hopper, agent special al FBI, întrebat despre posibilele legături între atacator și terorismul islamist a declarat: "Avem indicii că acest individ ar fi avut simpatii pentru această ideologie, însă nu putem afirma acest lucru cu certitudine".
Atacul "nu are nimic de-a face cu religia", a declarat, pentru NBC, tatăl suspectului, Mir Seddique, care a explicat că fiul său s-a înfuriat recent văzând doi bărbați care se sărutau în fața soției și copilului său.
"Nu știam nimic. Suntem șocați, ca întreaga țară", a adăugat tatăl, după ce și-a cerut scuze în numele familiei sale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky