Marile bănci americane au acordat tot mai multe credite noi companiilor - Wall Street Journal
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
dollars
dollars

Marile bănci americane au acordat tot mai multe credite noi companiilor, în condiţiile în care cererea pentru împrumuturi îşi revine, iar instituţiile de credit sănătoase încearcă să atragă clienţii rivalilor mai slabi, potrivit Wall Street Journal.

În ultimele două luni, împrumuturile comerciale şi cele destinate industriei acordate de băncile comericiale au crescut, după ce în ultimii doi ani au înregistrat evoluţii în general negative, potrivit Rezervei Federale a SUA.

Moody's Analytics estimează că aceste credite au urcat cu 0,2% în ultimul trimestru al anului, comparativ cu cele trei luni anterioare, la 1.220 miliarde de dolari. Evoluţia reprezintă prima creştere trimestrială din ultimii doi ani. Agenţia preconizează că împrumuturile vor avansa cu 3% anul viitor.

Îmbunătăţirea situaţiei creditării reprezintă un semnal pozitiv pentru economie, notează Wall Street Journal. Împrumuturile comerciale şi cele destinate industriei vor fi folosite, probabil, de companii pentru extinderea operaţiunilor, ceea ce ar putea duce la înfiinţarea de noi locuri de muncă şi majorarea cheltuielilor din partea populaţiei.

Lipsa acută de credite pentru afaceri era văzută de analişti ca unul dintre principalele obstacole în calea revenirii economiei, informează Mediafax

Numărul împrumuturilor acordate de J.P. Morgan Chase companiilor mijlocii, cu venituri între zece milioane de dolari şi 500 de milioane de dolari, a crescut cu 7% în acest an. Creditele destinate afacerilor mici au urcat cu peste 40%.

La U.S. Bancorp, împrumuturile comerciale au crescut cu 0,7% în al treilea trimestru, faţă de cel de-al doilea trimestru, prima evoluţie pozitivă după 2008.

Multe bănci americane au reuşit să treacă peste criza financiară datorită ajutorului primit de la guvern, iar în prezent sunt presate să majoreze creditarea şi, pe de altă parte, să-şi consolideze capitalul.

Nivelul creditării creşte, în mod tradiţional, spre sfârşitul anului, în condiţiile în care companiile majorează stocurile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel