Data publicării:

Mamele copiilor cu autism, protest pentru dublarea alocaţiilor

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
 Aproximativ 20 de mame ale unor copii cu autism au participat, vineri, la un protest în faţa Primăriei Botoşani, în semn de nemulţumire faţă de întârzierea aplicării legii care prevede dublarea alocaţiilor.

Mamele susţin că alocaţiile reprezintă o sursă importantă de venit pentru familii, iar neacordarea acestor drepturi afectează nivelul de viaţă şi de educaţie al copiilor.

"Nu trebuia să se dea această lege dacă se ştia că nu sunt bani. Acum această lege s-a dat şi cerinţa noastră este să fie aplicată şi banii să ajungă la noi dublaţi, aşa cum s-a dat legea. Un copil să îl creşti nu este aşa ieftin. Eu am copii cu deficienţe din spectrul autist şi sunt nevoi mari", a afirmat una dintre mame.

"Banii categoric nu ajung. Noi suntem părinţii copiilor cu deficienţe. Eu am un copil cu deficienţe din spectrul autist şi copilul are nevoie de multă terapie, vitamine, rechizite speciale, anumite jocuri pentru a-l ajuta să înţeleagă lumea în care trăieşte şi toate costă bani", a spus, la rândul ei, o altă femeie protestatară.

Mamele au mai cerut redeschiderea şcolilor, dar şi a parcurilor de joacă, scrie Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel