Lucian Bolcaș consideră că președintele Klaus Iohannis încearcă să creeze un haos instituțional. "Pentru mine lucrurile sunt foarte simple. Iohannis face tot ce este posibil împotriva României și a poporului român. În primul rând, a încurajat acele manifestații de stradă care erau menite să provoace haosul. A încurajat atacul împotriva unui organism de stat care trebuie să mențină ordinea, adică împotriva jandarmeriei. În această perioadă încearcă să implementeze un haos instituțional. România a mai trecut prin aceste situații în istoria sa și nu s-au rezolvat mereu favorabil pentru cei care le-au provocat", a declarat avocatul Bolcaș pentru DCNews.
De fapt nu are sprijin în UE
Avocatul susține că Iohannis face anumite acțiuni din răutate și invidie. "La ora actuală, în raport de prezența noastră în Uniunea Europeană și de maniera în care este apreciată țara noastră în UE, probabil și din cauza unui sprijin extern, pe care de fapt Iohannis nu îl are, acesta creează aceste situații de invidie, de răutate și distructive. Pentru cei care vor să voteze cu Iohannis pentru un nou mandat îi întreb un singur lucru: ce a făcut Iohannis până acum? Dacă pot spune un singur lucru bun îmi scot pălăria. Eu nu am găsit", conchide avocatul declarația pentru dcnews.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto