Consilierii au aprobat, în urma unor dezbateri prelungite, proiectul care prevede ca de la 1 decembrie preţul local al energiei termice facturate populaţiei în Ploieşti să scadă de la 186,97 lei/Gcal fără TVA la 161,29 lei/Gcal, fără TVA.
Consilierii au făcut mai multe amendamente, astfel că în final s-a stabilit că nu vor beneficia de această subvenţie persoanele care nu sunt cetăţeni ai Ploieştiului, deşi deţin în proprietate imobile pe raza oraşului. De asemenea, nu se acordă această subvenţie pentru suprafeţele declarate nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, iar dacă o persoană deţine pe raza Ploieştiului mai multe imobile în proprietate exclusivă, atunci subvenţia se acordă o singură dată, pentru imobilul în care îşi are domiciliul sau reşedinţa.
Potrivit hotărârii aprobată joi, de la 1 decembrie subvenţia pentru cei care folosesc ca sursă de încălzire gaze, energie electrică, lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri se majorează cu 15%, în ceea ce priveşte sumele suportate de la bugetul local. 'Propunerea de proiect de hotărâre privind aprobarea ajustării preţului local al energiei termice facturate populaţiei în municipiul Ploieşti face referinţă strict la tariful actual prin modificarea cotei şi modului de alocare a subvenţiei, fără a lua în calcul solicitarea operatorului de ajustare a tarifului conform prevederilor contractuale.
Prin hotărârea Consiliului Local nr.376/30.10.2015 s-a aprobat suma de 1.000.000 lei pentru susţinerea programului de încălzire a populaţiei în sezonul rece cu energie termică, începând cu data de 1.12.2015. (...) precizăm că acoperirea din bugetul local a diferenţei de preţ local al energiei termice de la 186,97 lei/Gcal fără TVA la 161,29 lei/Gcal fără TVA pentru perioada decembrie 2015 - martie 2016 reprezintă un efort bugetar ce se reflectă în bugetul anului 2016', se arată în raportul de specialitate ataşat proiectului.
Conform hotărârii 177/2013 a Consiliului Local Ploieşti, preţul energiei termice livrată de operatorul Dalkia Termo Prahova este de 222,10 lei/Gcal fără TVA, iar diferenţa până la noul preţ de 161,29 lei/Gcal, fără TVA va fi suportată de municipalitate sub forma unor subvenţii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent
- Iohannis, la Washington să-și ridice premiul. Chirieac: Niciun motiv să cheltui banii contribuabilului