"Doamnei Alina Gorghiu ori îi face plăcere să denatureze adevărul, ori nu este prea bine informată
Ieri, votul împotriva reţinerii şi arestării preventive a fost dat masiv de către vechii PDL-işti. Întotdeauna, când se întâmplă ceva ciudat în politică, trebuie să vezi cine are cel mai mult de câştigat, sau cine are interesul să ascundă ceva (cazul de faţă)", a transmis Marcel Ciolacu.
"Terminaţi cu acest mod ipocrit de a face politică! Rezolvarea problemei are singură soluţie: eliminarea imunităţii, de orice fel!", a adăugat social-democratul.
Totul a pornit de la o declarație făcută de Alina Gorghiu în cadrul unei conferințe de presă.
"Rezultatul este unul care pe mine mă surprinde. Indiferent de cine a fost condus PSD, să știți că a avut același comportament și aceleasi metehne anti-justiție și pro-coruptie. Indiferent de variantă, PSD a apărat în Parlament în permanență interesele Elenei Udrea și ieri la vot s-a văzut acest lucru, acesta fiind codul de conduită al PSD-ului", a declarat Gorghiu, potrivit Agerpres.
"Dacă PSD-UNPR, ALDE ar fi votat așa cum au anunțat, lucrurile erau în regulă, dar să știți că parlamentarii PNL au avut de data aceasta un comportament corect și nu a existat niciun fel de emoție privitor la conduita noastră", a mai zis Gorghiu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD