Urmărește emisiunea live
La Uricani, consilierii au decis: Ţurţuri şi Moşi Crăciuni de sărbători din bugetul alocat sănătăţii
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
ornamente craciun uricani
ornamente craciun uricani

Consiliul Local Uricani a luat decizia de a aloca 77.000 de lei, aproximativ unu la sută din valoarea bugetului local, pentru iluminatul ornamental de Crăciun, informează Mesagerul de Hunedoara.

Autor: Adrian Stroescu

Potrivit acestui proiectului de hotărâre, va avea loc „reabilitarea iluminatului festiv” în cinci zone ale oraşului Uricani.

De asemenea, aleşii din Uricani au votat pentru montarea de ţurţuri luminoşi, de figurine cu Moş Crăciun, împodobirea bradului cu plase luminoase. Pentru că nu aveau prinşi în buget banii necesari pentru ţurţuri şi Moşi Crăciuni, aleşii locali au ales să ia bani de la Sănătate şi Autorităţi Publice.

Nu toţi consilierii au fost de acord cu acest proiect, mai ales că suma este foarte mare pentru bugetul local.

„Mi se pare o sumă foarte mare pentru asta, în condiţiile în care bugetul local este sărac. Nu cred că beculeţele de Crăciun erau o prioritate pentru Uricani, dar aşa se întâmplă când ai majoritatea în consiliul local“, a declarat Daniel Moraru, consilier local PRM.

Ion Stănescu, consilier local independent, susţine că suma este una imensă. „Anual, s-au cheltuit miliarde cu instalaţiile şi bradul de Crăciun. Eu înţeleg că s-au mai ars becuri, dar nu cred că s-au ars de 77.000 de lei. Mi se pare anormal ce se întâmplă, probabil primarul Buhăescu trebuie să găsească o modalitate de a cheltui banii într-un fel sau altul”, a declarat Stănescu.

Pe de altă parte, viceprimarul Uricaniului, Cornel Braia, a precizat că beculeţele ornamentale nu numai se repară, ci se şi schimbă în totalitate. „Mie nu mi se pare o sumă mare pentru un oraş ca al nostru. Este o prioritate pentru Uricani, din discuţiile cu cetăţenii. Nici nu ştiţi cât de mult suferă oamenii când văd că în alte oraşe, ca Petroşani, Vulcan, e mai frumos. În plus, la Uricani e iluminat vechi. E frumos să avem şi noi ce-i frumos. Ce dacă suntem în an de criză? La noi e criză tot timpul”, a adăugat Cornel Braia.

La Uricani, consilierii au decis:  Ţurţuri şi Moşi Crăciuni de sărbători din bugetul alocat sănătăţii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel