Judecătoare, atacată în sala de judecată
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
O judecătoare de la Judecătoria Aiud a fost atacată, miercuri, în sala de judecată, de un deţinut care avea un ciob de sticlă. 

Bărbatul a fost imobilizat de gardieni înainte de a o răni pe femeie. Deţinutul a încercat apoi să se sinucidă, provocându-şi cu acelaşi ciob o rană la gât, potrivit news.ro.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Aurelian Mocan, a declarat, miercuri, că incidentul s-a produs la Judecătoria Aiud, în timpul unei şedinţe în care se judecau cauze penale. 

Mocan a spus că un deţinut adus în sală pentru că se judeca o contestaţie depusă de acesta a atacat-o, la finalul şedinţei de judecată, pe judecătoare cu un ciob de sticlă.

"În concret, această persoană a încercat să agreseze preşedintele completului de judecată, în timp ce se desfăşura operaţiunea de conducere a deţinuţilor în afara sălii de judecată, cu un obiect tăietor/înţepător, ciob de sticlă. În urma acestei încercări, preşedintele completului de judecată nu a suferit leziuni. Persoana deţinută s-a autoagresat cu obiectul respectiv, imediat după încercarea nereuşită de a agresa preşedintele completului, provocându-şi leziuni sângerânde, motiv pentru care a fost imediat transportată la spital", a spus Mocan.

[citeste si]

Potrivit acestuia, deţinutul a fost imobilizat înainte să poate ajunge la judecătoare, însă acesta a încercat apoi să se sinucidă, provocându-şi o rană la gât, cu acelaşi ciob.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a deschis un dosar în acest caz, procurorii încercând să stabilească exact circumstanţele în care s-a produs incidentul.

Deţinutul care a atacat-o pe judecătoare este încarcerat la Penitenciarul Aiud, având de ispăşit o pedeapsă de şase ani şi patru luni pentru tâlhărie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel