Data actualizării:
Data publicării:

Iohannis, nou refuz pentru miniștri. Scrisoarea trimisă prim-ministrului Dăncilă

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, i-a transmis o scrisoare prim-ministrului României, Viorica Dăncilă, referitoare la propunerile de numire pentru Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Transporturilor.

Alegeri prezidentiale 2024

Președintele României, 

Iată scrisoarea completă:

Doamnei Vasilica-Viorica Dăncilă,

Prim – ministrul României

 

 Stimată doamnă Prim - ministru,


Urmare adresei dumneavoastră nr. 5/105/10.01.2019, prin care ați reiterat propunerea de numire în funcția de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice a doamnei Lia-Olguța Vasilescu, respectiv de numire în funcția de ministru al transporturilor a domnului Mircea-Gheorghe Drăghici, asumându-vă îndeplinirea tuturor condițiilor de legalitate de către persoanele propuse.

Văzând incidența dispozițiilor art. 85 alin. (2) și ale art. 105 din Constituție, precum și a celor ale art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, potrivit cărora pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, și ținând seama și de jurisprudența Curții Constituționale.

Luând în considerare că legea prevede un regim juridic diferit pentru  membrii Parlamentului și pentru membrii Guvernului atât în ceea ce privește incompatibilitățile, cât și în ceea ce privește condițiile de exercitare a celor două funcții de demnitate publică, numai persoana în cauză putând să declare pe propria răspundere că nu se află în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.

Citește și: Numire miniștri. Dăncilă retrimite propunerile lui Iohannis

Reținând că nici Constituția și nici legea nu stabilesc un regim derogatoriu pentru accederea în funcția de membru al Guvernului cu privire la dovada îndeplinirii condiției prevăzute de Legea nr. 90/2001, respectiv aceea de a nu fi suferit condamnări penale, și având în vedere dispozițiile  art. 2 din Legea nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, potrivit cărora „în cazierul judiciar se ține evidența persoanelor fizice și a persoanelor juridice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal sau administrativ conform Codului penal, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri procesual-penale”, certificatul de cazier judiciar fiind singurul document care atestă situația judiciară a unei persoane.

Constatând că documentația care însoțește propunerea (respectiv copia cărții de identitate și curriculum vitae actualizat) este incompletă, astfel  încât nu se poate verifica îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 105 din Constituție și de art. 2 din Legea nr. 90/2001 pentru numirea în funcția de membru al Guvernului.

Vă aduc la cunoștință că, în continuare, propunerile de numire în funcția de membru al Guvernului nu fac dovada îndeplinirii tuturor condițiilor de legalitate, astfel încât să li se poată da curs.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS – WERNER IOHANNIS

Vezi și: Dăncilă-Iohannis, refuz miniștri: Pasul pe care trebuie să îl facem

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel