Investițiile grecilor în România, mult mai mari decât în datele oficiale
Investițiile grecești în România sunt, în realitate, mai mult decât duble față de cifrele oficiale prezentate.
Volumul investiţiilor greceşti în România este de 1,8 miliarde de euro după datele oficiale, dar în realitate se cifrează la 4 miliarde de euro, a declarat, miercuri, Ioannis Markos, şeful biroului economic din cadrul Ambasadei Greciei la Bucureşti, la o conferinţă organizată de Business Review.
Potrivit acestuia, cifrele oficiale indică faptul că volumul investiţiilor greceşti în România se ridică la 1,8 miliarde de euro, conform ONRC, dar în realitate se cifrează la 4 miliarde de euro. Conform datelor prezentate de Ioannis Markos, există 6.988 de companii greceşti înregistrate în România, active fiind aproximativ 1.500, cu 25.000 de angajaţi.
Probleme cu forța de muncă
Companiile greceşti sunt prezente în toate sectoarele din România, nu numai în cel bancar sau alimentar, unde activează firme precum Coca - Cola HBC, Chipita, Best Foods, Alexandrion Group, Valvis Holding. În sectorul bancar, acesta a menţionat Alpha Bank, Banca Românească, Piraeus Bank şi Marfin Bank. În acest context, Ioannis Markos a afirmat că principala problemă cu care se confruntă companiile o reprezintă lipsa forţei de muncă: manageri şi muncitori.
Grecia se află pe locul 18 în ceea ce priveşte partenerii de export ai României şi pe locul 20 la cei de import. Potrivit acestuia, România este principala piaţă pentru exportul de fructe al Greciei, cu 185.000 de tone. La rândul ei, Grecia este principala destinaţie pentru turiştii români, înregistrând cu 1,3 milioane de turişti în 2017, comform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News