"Este pur și simplu absurd să insinueze cineva că Eduard Hellvig este parte a poliției politice", a spus analistul Bogdan Chirieac la România TV.
Discuția a avut loc în cazul dezvăluirilor ultimelor protocoale semnate între SRI și Parchetul General în decembrie, 2016, cu câteva zile înainte de desfășurarea alegerilor parlamentare.
"În primul rând, unul dintre protocoale este tehnic și nu este secret, deci nu are nimic de a face cu vechile protocoale semnate de fosta conducere a SRI cu fosta conducere a Parchetului General. Al doilea protocol a fost semnat în virtutea inerției și a fost anulat chiar de Eduard Hellvig după mai puțin de două luni de la semnarea acestuia.
Într-o instituție precum SRI, vechile practici mor greu. Nu este ușor să transformi SRI, pe cale să devină până în 2015 mai rău decât fosta Securitate, într-un serviciu de informații modern al unui stat democratic, cu adevărat democratic, membru NATO și UE.
Eduard Hellvig a desecretizat protocoalele care ne-au arătat că Justiția din România era aservită fostului SRI. Faimoasele culoare din Justiție au existat cu adevărat. La vremea respectivă, chiar pentru istorie, cineva le va descrie și le va documenta pentru ca România să nu mai trăiască niciodată o asemenea perioadă. În acest moment, cred că aripa veche din SRI, cea trimisă la pensie de către Eduard Hellvig, încearcă un atac împotriva sa. E un subiect colateral și un atac gratuit care nu va aduce niciun serviciu nimănui" a spus Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic