INS: România, creștere spectaculoasă în construcția clădirilor rezidențiale
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
locuinte noi
locuinte noi
În luna iulie 2017, s-au eliberat 4282 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 12,0% faţă de luna iunie 2017 şi cu 20,0% faţă de luna iulie 2016, informează Institutul Național de Statistică (INS).

În perioada 01.01 – 31.07.2017, s-au eliberat 23190 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 5,3% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent.

Iulie 2017 comparativ cu iunie 2017

”În luna iulie 2017 s-au eliberat 4282 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale, din care 63,4% sunt pentru zona rurală. Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale faţă de luna iunie 2017, în majoritatea regiunilor de dezvoltare. Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+241 autorizaţii), Vest (+108), Sud-Vest Oltenia (+99) şi Sud-Muntenia (+66). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-102 autorizaţii) şi Nord-Vest (-3)”, precizează INS într-un comunicat către DC News.

Iulie 2017 comparativ cu iulie 2016

”În luna iulie 2017, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (+198 autorizaţii), Nord-Est (+144), Vest (+127), Sud-Est (+118), Sud-Vest Oltenia (+107), Centru (+87) şi Sud-Muntenia (+53). Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Nord-Vest (-121 autorizaţii)”, se arată în comunicat.

Perioada 1.01 – 31.07.2017 comparativ cu perioada 1.01 – 31.07.2016

”În perioada 1.01 – 31.07.2017 s-au eliberat 23190 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 5,3% faţă de perioada 1.01 – 31.07.2016, creştere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+538 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+340), Centru (+295), Sud-Est (+144) şi Sud-Vest Oltenia (+123). Scăderi s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Vest (-182 autorizaţii), Vest (-72) şi Sud-Muntenia (-12)”, precizează INS.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel