Iancu Caracota este unul dintre cei mai vehemenți liberali în a cere demisia principalilor factori de decizie în gestionarea crizei porcine africane. "Am solicitat, în nenumărate rânduri, demisia ministrului Agriculturii, Petre Daea și a șefului ANSVSA, Geronimo Brănescu pentru incompetența de care au dat dovadă în gestionarea crizei declanșate de pesta porcină africană, însă cei doi consideră că își merită fotoliile pe care stau. Ca urmare a indolenței celor doi, am cerut, în scris, premierului Viorica Dăncilă să dispună aplicarea sancţiunilor cuvenite pentru lipsa de acţiune a factorilor de decizie, care au contribuit prin neglijență și incompetență la expansiunea epidemiei de pestă, fie că vorbim de cei din autorităţile publice locale sau centrale", a declarat parlamentarul Caracota.
Niciun răspuns în cinci zile
Ca urmare a solicităriilor repetate ale parlamentarului, DC News i-a oferit posibilitatea de a prezenta planul propriu de măsuri concrete care ar trebui luate pentru stoparea acestei crize care face ravagii în România. Solicitarea noastră, transmisă atât pe adresa de email cât și pagina de Facebook a liberalului, a rămas fără niciun răspuns după cinci zile de așteptare. Așadar, pare să fie vorba doar de un alt exercițiu de imagine care se oprește la întrebarea: "Care este planul de măsuri clare pe care le-ați lua dumneavoastră pentru a opri această criză declanșată de pesta porcină africană?".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video