"La portari stăm și noi bine. Mie mi se pare că și Târnovanu și Moldovan sunt în formă foarte bună. Eu cred că va apăra Horațiu. Ultimele sale evoluții au fost sigure și și-a câștigat pe drept tricoul de titular al naționalei.
Trebuie să fie amândoi concentrați non-stop, pentru că ei sunt la niște echipe unde nu au foarte multe mingi de apărat. Au una, două-trei maxim pe meci. Atunci astea sunt meciuri periculoase pentru portari. Când îți pierzi concentrarea, zici că e meci ușor și te prinde o minge și greșești. Aici cred că au probleme amândoi!
Suporterii și toată lumea trebuie să fie alături de națională, pentru că este un moment crucial pentru fotbalul românesc. Trebuie să îi încurajăm pe băieți, să fim alături de ei și sunt convins că putem să câștigăm această partidă", a declarat Florin Prunea, conform Fanatik.
Ce puncte slabe are Israel
"Nu va fi ușor, nu e un simplu, e complicat, dacă plecăm doar de la portari. Uitați unde joacă! E un schimb de generații și la ei, care a creat o emulație în Israel. E periculos când se întâmplă asta.
În joc până acum nu cred că s-a văzut asta. Până acum cred că am fost peste ei în această campanie. Au și ei și problemele lor. Cel puțin pe fază de apărare. Eu sunt convins că vom marca, dar trebuie să nu primim gol.
Nu e un meci decisiv, dar care ne poate apropia pe noi de calificare. E foarte important pentru că întâlnim echipa cu care ne vom bate. Să nu uităm că Elveția joacă împotriva lui Kosovo, care nu cred că pot scoate ceva de acolo. Sunt scoși din calcule", a mai declarat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- 170 de zimbri din România pot absorbi CO2-ul produs de 2 milioane de mașini - Articol The Guardian
- Proprietarii de vehicule electrice spun că mașinile lor îi îmbolnăvesc - o șoferiță susține că Tesla i-a provocat sângerări nazale, dureri corporale și căderea părului
- „Stăpânul inelelor“ se întoarce. Primele imagini din noul sezon cu Sauron, Galadriel și Celebrimbor / video
- Sunt ultimele informații din TAROM: Mesajul primit de toți angajații, în această seară. Ce s-a discutat cu directorul despre salarii
- UPDATE: Atacatorul ar fi membru al unei grupări paramilitare pro-ruse / Robert Fico, premierul Slovaciei, a fost împușcat
- Denis Hanganu, despre banii încasați în urma serialului Clanul: "Nu mi-am luat nici casă, nici mașină. Nu m-am îmbogățit"
- Antena 3 CNN, imagini cu Ludovic Orban, dansând la o petrecere cu vrăjitoarea Sidonia și clanul Fabian. „M-am rugat plângând / Să nu mă părăsești nicicând”
- Roșiile cu brânză, ”meniul de vară” al românilor. Mihaela Bilic: N-ai ce să greșești
- Istoricul Mihail Dobre: De ce ar trebui să doneze România sistemul PATRIOT și nu Spania sau Germania / video
- Știi cine e tânăra din această fotografie restaurată? A contribuit decisiv la existența României / imagine completă în articol