Cătălin Cîrstoiu este medic ortoped român de prestigiu și manager al Spitalului Universitar de Urgență București. El a fost ales candidatul PSD - PNL pentru PMB. Sebastian Burduja, vehiculat drept candidat PNL, și Gabriela Firea, vehiculată candidată PSD, sunt coordonatori de campanie. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, îi dădea pe cei doi drept candidați cu șanse egale pentru Primăria Capitalei. Șansele au fost egale de a nu fi aleși candidatul comun al coaliției pentru Primăria Capitalei. În acest context, unele voci nu consideră că Sebastian Burduja și Gabriela Firea vor trage pentru profesorul Cîrstoiu. Fapt care lui Val Vâlcu i se pare imposibil, subliniind că au o responsabilitate: ”Nu poți apăsa și pe frână și pe accelerație în același timp”.
”I se termina cariera politică”
Jurnalistul Val Vâlcu subliniază că ambii - Firea și Burduja- au fost salvați politic prin decizia PNL - PSD. ”Dacă ai pierdut la București, nu mai poți emite pretenții” consideră Val Vâlcu, făcând referire la Gabriela Firea. Cât despre Sebastian Burduja spune că ”prin faptul că nu a fost pus la Sectorul 1 pentru el, personal, e foarte bine. Dacă n-ar fi câștigat, i se termina cariera politică. Dacă eșua la Sectorul 1, în fața lui Clotilde Armand, se închidea discuția. Viitorul lui politic e mai sigur acum”.
În sondaje, se pare că Sebastian Burduja avea șanse pentru Primăria Sectorului 1, dar a refuzat oferta, alegând să continue în sfera executivă.
Val Vâlcu mai spune că atât Sebastian Burduja, cât și Gabriela Firea au imensa responsabilitate nu doar a votului pentru Cătălin Cîrstoiu, dar și pentru consilierii generali. În acest context, jurnalistul nu dă crezare variantei votului discordant, considerând că ștampila va fi pusă pe partidul care susține primarul.
”Jocul e închis”
Cu privire la prezența Gabrielei Firea pe lista pentru alegerile europarlamentare, Val Vâlcu afirmă: ”Gabriela Firea pleacă la Bruxelles, jocul e închis”. În final, spune jurnalistul, ”nu riscă nimeni”, cei doi rămânând politicieni de top: ”Nu le convine să iasă din joc, de aceea se vor și mobiliza”.
Pe de altă parte, Val Vâlcu nu crede că medicul Cătălin Cîrstoiu va avea pretenții la funcții de vârf în partid, nereprezentând o amenințare internă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva