Franța anunță măsurile pentru economisirea energiei. Când nu vor putea magazinele să-și țină ușile deschise
Autor: Doinița Manic | Publicat pe: 24 iul 2022, 15:21
WhatsApp
Franța anunță măsurile menite să ducă la economisirea energiei. Când nu vor putea magazinele să-și țină ușile deschise / Foto: Pixabay
Franța anunță mai multe măsuri menite să ducă la economisirea energiei. 

Ministrul francez al Tranziţiei Energetice, Agnes Pannier-Runacher, a anunţat duminică măsurile avute în vedere pentru economisirea energiei în contextul creşterii preţurilor şi războiului din Ucraina, transmite Agerpres, citând AFP.

"În zilele următoare voi adopta două decrete: primul va generaliza interzicerea publicităţii luminoase, indiferent de mărimea localităţii, între orele 1:00 şi 6:00 dimineaţa, exceptând aeroporturile şi gările care funcţionează şi pe timpul nopţii, iar al doilea va interzice magazinelor să aibă uşile deschise când funcţionează instalaţia de aer condiţionat sau cea de încălzire", a declarat oficialul francez într-un interviu pentru publicaţia Journal du Dimanche (JDD).

De ce magazinele nu au voie să stea cu ușile deschise atunci când funcționează aerul condiționat



Lăsarea uşilor deschise atunci când funcţionează instalaţia de aer condiţionat "înseamnă un consum mai mare cu 20%...este absurd", a apreciat Agnes Pannier-Runacher.

În oraşe precum Lyon, Besançon şi Paris, autorităţile locale au introdus deja, încă de la mijlocul lunii iulie, un ordin conform căruia magazinele în care funcţionează aparatele de aer condiţionat nu au voie să ţină uşile deschise, în caz contrar riscând o amendă.

Guvernul de la Paris vrea acum să extindă această măsură la întreg teritoriul ţării, însoţită de o amendă care poate ajunge şi la 750 de euro, însă într-o primă fază mizează pe informarea comercianţilor.

Ce se întâmplă cu publicitatea luminoasă



Cu privire la publicitatea luminoasă, actualele reglementări fac o distincţie între aglomerările urbane cu peste 800.000 de locuitori şi cele care au o populaţie mai mică decât acest prag. Conform legislaţiei actuale, publicitatea luminoasă este interzisă între orele 1:00 şi 6:00 dimineaţa în aglomerările urbane cu mai puţin de 800.000 de locuitori. În cazul aglomerărilor urbane cu peste 800.000 de locuitori, publicitatea luminoasă depinde de regulamentul local cu privire la publicitate, în cazul în care există aşa ceva.

Legislaţia actuală din Franţa obligă de asemenea comercianţii să închidă firmele luminoase precum şi sistemul de iluminat al vitrinelor magazinelor, începând cu ora 1:00 dimineaţa.

Statele membre UE trebuie să îşi reducă consumul de gaze cu 15%



Miercuri, Comisia Europeană a apreciat că statele membre UE ar trebui să îşi reducă consumul de gaze cu 15%, începând din luna august şi până în luna martie. Iniţial, această ţintă va fi una voluntară, dar ar urma să devină obligatorie dacă executivul comunitar declară stare de urgenţă.

Agnes Pannier-Runacher a reiterat duminică ţinta autorităţilor franceze privind reducerea consumului de energie cu 40% până în 2050 şi cu 10% până în 2024, graţie unor măsuri precum economisirea de energie, îmbunătăţirea eficienţei energetice, energiile regenerabile şi energia nucleară. Chiar dacă Franţa este mai puţin dependentă de gazele naturale ruseşti decât unele din statele vecine, ea suferă totuşi de pe urma unor probleme la parcul său de centrale nucleare, care asigură mai mult de jumătate din producţia de electricitate a Franţei.

G Ad:

UE ar putea înlocui gazele ruseşti cu livrări din Nigeria

Uniunea Europeană își dorește să obţină livrările suplimentare de gaze naturale din Nigeria, într-un moment în care blocul comunitar se pregăteşte pentru o posibilă oprire a livrărilor de gaze ruseşti, a declarat sâmbătă Matthew Baldwin, director general adjunct al Directoratului General pentru Energie din cadrul Comisiei Europene, transmite Agerpres, citând Reuters. Vezi mai mult AICI.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro