'Este uluitor cum Gabriela Firea fuge de răspunderea legală pe care o are în aplicarea unei hotărâri definitive a justiţiei, ascunzându-se în spatele unui sondaj de opinie, pe care a anunţat că intenţionează să-l organizeze, pentru a-i întreba pe bucureşteni 'dacă sunt de acord să dea câteva milioane de euro ca să demolăm această clădire'.
Chiar din modul în care a formulat această intenţie se vede limpede că Gabriela Firea are o poziţie părtinitoare faţă de situaţia imobilului Cathedral Plaza şi că nu vrea să aplice hotărârea judecătorească, amânând demolarea decisă de către instanţa de judecată', se arată într-un comunicat semnat de Ciprian Ciucu, purtător de cuvânt al grupului PNL din CGMB.
El menţionează că în spaţiul public a apărut informaţia conform căreia există o relaţie de rudenie prin alianţă (naşa de cununie) între primarul general şi Daiana Voicu, aflată în trecut la conducerea companiei de dezvoltare imobiliară Willbrook International, care a realizat turnul de birouri Cathedral Plaza.
'Consilierii liberali îi solicită primarului general Gabriela Firea o evaluare rapidă a opţiunilor de demolare şi a costurilor fiecărei opţiuni, precum şi publicarea unui calendar pe baza căruia să-şi asume demolarea. Gabriela Firea nu poate înlocui obligaţia de respectare a legii şi a deciziilor instanţelor de judecată cu un sondaj de opinie comandat de către primărie. Trebuie să uzeze strict de competenţele date de lege şi să pună neîntârziat în aplicare decizia judecătorească definitivă', subliniază Ciucu.
Într-o declaraţie pentru Antena 3, Gabriela Firea a precizat că o demolare 'nu se face de azi pe mâine', ci după obţinerea unui aviz de la Ministerul Culturii, având în vedere că este vorba despre o zonă protejată. 'Îi voi întreba şi eu pe bucureşteni într-un sondaj dacă sunt de acord să dăm câteva milioane de euro ca să demolăm această clădire în doi timpi şi trei mişcări, cum cere Arhiepiscopia, după ce au fost de acord cu această construcţie. Eu am în acest moment o decizie de instanţă - iar eu pot să semnez o dispoziţie de primar ca să pun în operă decizia instanţei doar după ce primesc avizul de la Ministerul Culturii - şi, pe de altă parte, un proces pe rol, în care noul proprietar solicită punerea în legalitate, potrivit legii, a acestei construcţii care are toate documentele', a mai spus ea. PMB a anunţat, marţi, că primarul general a trimis către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, pe 12 mai, o cerere pentru eliberarea avizului privind desfiinţarea imobilului 'Cathedral Plaza', acest aviz fiind obligatoriu pentru orice lucrări de construcţii care se fac în zonele de protecţie a monumentelor, arată Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"