EUROVISION 2018. ”The Humans”, schimbare importantă
Data publicării:
Autor: Darius Muresan
WhatsApp
Reprezentanții României la Eurovision 2018 ,"The Humans", își pregătesc imaginea pentru concursul din luna mai.

După ce au stabilit conceptul show-ului pentru scena din Lisabona, artiștii au făcut ședința foto pentru materialele promoționale care vor fi împărțite în toată Europa. Reprezentanții României vor cânta în a două semifinală a concursului, pe 10 mai.

Ședința foto cu artiștii de la The Humans s-a întins până târziu în noapte, în studiourile TVR. Fiecare cadru a fost atent analizat de regizorul Petre Năstase, care se ocupă și de conceptul show-ului cu care artiștii se vor prezenta pe scena din Lisabona, informează Televiziunea Română.

Reprezentanții României vor cânta în a doua semifinală a concursului, pe 10 mai. Marea finală va fi pe 12 mai.

„Până la Lisabona o să mergem în acest miniturneu de promovare, unde vom cânta piesa noastră și vom participa la mai multe party-uri, unde vor fi invitați și ceilalți câțtigători din celelalte țări" – Cristina Caramarcu.

Piesa "goodbye" a fost primiă foarte bine în Berlin, unde trupa a fost invitată să cânte la Târgul Internațional de Turism.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel