Europarlamentar PNL, replici dure pentru un ministru ALDE: Ori nu ştie, ori minte
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Europarlamentarul Siegfried Mureşan a lansat pe pagina sa de Facebook câteva acuze dure la adresa ministrului de externe, Teodor Meleşcanu, pe tema votului României în ceea ce priveşte alegerea procurorului şef european. 

"Când spune că nu știe cum a votat România pentru funcția de procuror-șef european, Teodor Meleșcanu ori minte, ori habar nu are ce se întâmplă în ministerul pe care-l conduce. Ministerul Afacerilor Externe este cel care transmite, prin ministrul delegat al Afacerilor Europene, pozițiile României către Reprezentanța Permanentă la UE.

Concret, prin intermediul MAE a fost transmis șefei Reprezentanței Permanente a României la UE cum să voteze în Consiliu pe dosarul privind funcția de procuror-șef european. Așa că Teodor Meleșcanu ori nu știe ce face ministrul delegat și ceilalți angajați aflați în subordinea sa, ori minte", a scris Siegfried Mureşan pe Facebook. 

Întrebat dacă știe cum a votat ambasadoarea Odobescu în consiliul COREPER, la votul câștigat de candidatul francez Jean-François Bohnert în dauna româncei Laura Kovesi, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a răspuns scurt: „Nu!”. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel