Eurobarometru - Grecii şi românii, cei mai nemulţumiţi europeni de măsurile antisărăcie
Un sondaj Eurobarometru arată că românii şi grecii sunt cetăţenii europeni cei mai nemulţumiţi de măsurile de combatere a sărăciei luate de guvernele naţionale, peste 90% din participanţii din cele două ţări afirmând că nu se face suficient în această privinţă. La nivelul Uniunii Europene, media nemulţumiţilor este de 75%.
Chiar dacă România şi Grecia sunt la egalitate în privinţa procentajului de persoane care consideră nesatisfăcătoare măsurile luate, România are cel mai scăzut procentaj de persoane mulţumite, transmite Mediafax. Doar 6% dintre cei consultaţi au considerat că în România "se face suficient în lupta împotriva sărăciei", potrivit sondajului, în timp ce 3% sunt nehotărâţi. În comparaţie, în Grecia, procentajul mulţumiţilor este de 9%, iar cel al nehotărâţilor zero.
În urma României şi Greciei se află Letonia, unde 88% din populaţie este nemulţumită, iar la polul opus Luxemburg şi Olanda, cu procentaje de 41%, respectiv 49%.
Mai mult de jumătate din români, respectiv 59%, consideră că UE are un impact pozitiv asupra politicilor de pe piaţa muncii, peste media UE de 52%. Totodată, 68% din români apreciază că UE are un impact benefic asupra înfiinţării de locuri de muncă şi combaterii şomajului. În UE media este de 55%.
Procentajul românilor încrezători în capacitatea lor de a-şi păstra locul de muncă în următoarele luni se situează la 83%, aproape de media europeană de 82%. În timp ce 12% din români nu au încredere în propriile abilităţi de a-şi păstra slujba, la nivel european procentajul este de 15%.
Românii acordă o importanţă peste media UE experienţei profesionale (61% faţă de 54% în UE) şi nivelului de calificare (62% faţă de 51%) în privinţa găsirii unui loc de muncă, dar se situează sub medie la abilitatea de adaptare (23% faţă de 35%), la cunoaşterea calculatorului (15% faţă de 19%), sau competenţe lingvistice (9% faţă de 17%).
Respondenţii din România au o mobilitate mai redusă, raportat la UE, pe piaţa muncii şi preferă ca în cazul concedierii să-şi caute acelaşi tip de slujbă în aceeaşi localitate, se arată în studiul Eurobarometru. Astfel, 53% din români ar căuta un loc de muncă similar în oraşul în care se află dacă ar fi concediaţi, faţă de o medie europeană de 48%. Doar 18% din români, jumătate faţă de media UE, şi-ar căuta acelaşi tip de loc de muncă în alt oraş, în timp ce 19%, raportat la 21% în UE, ar viza o slujbă complet diferită în aceeaşi localitate.
Doar 6% din români ar schimba şi tipul de muncă şi localitatea, în timp ce în UE procentajul este de aproape dublu, de 11%.
Unul din zece români şi-ar deschide propria afacere fără angajaţi, faţă de 13% la nivel comunitar, în timp ce 3% ar opta pentru o afacere cu angajaţi, la fel ca în UE.
Aproape jumătate din români, 47%, consideră că prea multe persoane se pensionează prea devreme, aproape de media de 44% a UE. Totodată, 81% dintre respondenţii din România sunt de acord cu flexibilizarea contractelor de muncă pentru a încuraja înfiinţarea de noi slujbe, peste media Uniunii de 72%.
Procentajul românilor care au participat la un curs de instruire, sau alt tip de formare profesională, în ultimii doi ani este de 15%, de două ori mai mic decât media UE de 29%. Peste 80% din români au afirmat că nu au participat la astfel de cursuri, în timp ce 2% au spus că nu ştiu.
Doar 7% din români au beneficiat de astfel de cursuri finanţate de angajatori, comparativ cu 18% în UE, 5% au plătit ei înşişi costurile (6% în UE), iar 3% au urmat cursuri pentru care costurile au fost suportate de stat (7% în UE).
La sondajul derulat între 24 septembrie şi 9 octombrie au participat 26.723 europeni, dintr-o populaţie totală a UE de 408,8 milioane. În România, sondajul a fost derulat de TNS CSOP între 24 septembrie şi 8 octombrie şi a vizat 1.045 de persoane.
Citeşte şi:
UE fericeşte peste 200.000 de români. Vezi la cât ar putea ajunge salariul minim
Parlamentul UE vrea să impună venitul minim în statele membre pentru combaterea sărăciei
Sărăcia e mare în Uniunea Europeană. Românii sunt cei mai amărâți
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News