Eugen Tomac şi-a dat DEMISIA de la şefia PMP
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Eugen Tomac a demisionat de la preşedinţia Partidului Mişcarea Populară, după rezultatul alegerilor parlamentare. 

PMP nu a reuşit să obţină scorul minim de 5 la sută pentru a intra în Parlament, astfel că Eugen Tomac a anunţat că îşi asumă rezultatul şi pleacă de la conducerea partidului. 

"Am avut în această dimineaţă o şedinţă lungă cu colegii mei din PMP. Pentru că sunt conştient că cu toţii ne doream mai mult, cu toţii aşteptam un rezultat mult mai bun, am luat decizia de a-i informa pe colegii că îmi asum acest rezultat care ne nemulţumeşte. În politică trebuie să priveşti viaţa în ochi exact aşa cum este şi să îţi asumi. Prin urmare, pentru că îmi asum rezultatul, mi-am depus demisia din funcţia de preşedinte al PMP.

Este o chestiune care trebuie făcută, pentru că PMP este un partid care nu a greşit cu nimic în activitatea parlamentară, un partid viu, cu un suflu pe care ni l-a lăsat moştenire preşedintele Traian Băsescu, cu oameni luptători. Rămân alături de PMP, dar în calitate de om care şi-a asumat această campanie, consider că este absolut just şi corect să fac acest gest", a declarat Eugen Tomac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel