Diaconu, EXCLUS de pe lista PNL pentru europarlamentare
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
mircea-diaconu
mircea-diaconu

Fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu a fost scos de pe lista Partidului Național Liberal pentru europarlamentare. 

Surse citate de Mediafax susțin că în favoarea menţinerii lui Diaconu s-au exprimat prin vot 18 membri ai BPN, în timp ce 37 lideri au fost pentru scoaterea acestuia de pe lista de candidaţi. În locul lui Diaconu pe lista la europarlamentare va urca Eduard Hellvig, următorul pe lista decisă iniţial.

Mircea Diaconu spunea, pentru DC News, când ANI a dat informarea că este incompatibil pentru a candida pentru o funcție eligibilă, că decizia de a candida nu depinde de părerea Agenției Naționale de Integritate și că "pentru europarlamentare este altă funcție decât cea de senator, e alt sistem de vot, este cu totul o altă lege".  Tot atunci, fostul ministru a spus că ANI atacă, el se va apăra. 

Marți, liberalii au decis scoaterea lui Diaconu de pe lista pentru europarlamentare, în urma sentinţei de incompatibilitate.

ANI a explicat că Mircea Diaconu nu poate ocupa, pentru o perioadă de trei ani, de la decizia definitivă a ÎCCJ din iunie 2012, o funcţie sau o demnitate publică. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel