"Toţi colegii de la USR purtăm pe braţ această banderolă care simbolizează 'statul paralel', pentru că ceea ce se întâmplă în aceste zile în România arată că există într-adevăr o paralelă între ceea ce înţeleg politicienii şi statul paralel, care înseamnă de fapt lupta pentru susţinerea justiţiei, împotriva corupţiei şi pentru un stat de drept.
În momentul de faţă în Parlament se discută abandonul statului de drept şi atunci, noi, cei de la USR, alături de cetăţenii României, suntem statul real, statul paralel cu ceea ce înseamnă politicienii corupţi, care în momentul de faţă vor să transforme justiţia într-o instituţie handicapată, la cheremul majorităţii', a declarat preşedintele USR, Dan Barna, înainte de începerea şedinţei.
El a adăugat că 'matematica nu este neapărat în favoarea' celor care susţin moţiunea, dar că are încredere în argumentele prezentate, pentru a dovedi majorităţii parlamentare 'că acest Guvern este chiar mai toxic şi mai neperformant' decât a fost cel condus de Sorin Grindeanu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă