De patru luni, angajaţii unei primării din Botoşani lucrează pe gratis
Angajaţii primăriei comunei Pomârla nu şi-au mai văzut salariile de de patru luni. Primarul Dumitru Chelariu, care este şi prim-vicepreşedinte al PDL Botoşani, spune că răbdarea sa a ajuns la limită. Pentru a asigura plata salariilor Primăria Pomârla mai are nevoie de 120.000 lei, informează Banul Botoşănean.
Autor: Adi Stroescu
„Am făcut analiză să vedem dacă avem şi noi vreo vină, dacă avem vreo problemă managerială şi am constatat că ne-am făcut treaba pe plan local. Am cernut funcţiile din Primărie şi am ajuns la organigrama la care ni s-a cerut să ajungem şi pentru ca ni s-a promis asigurarea cheltuielilor de funcţionare şi dezvoltare. De patru luni de zile salariaţii Primăriei stau fără salarii chiar dacă muncesc împreună cu mine să derulăm proiecte de peste 100 miliarde de lei vechi”, a declarat Chelariu.
Sabotat de PDL?
Mai mult, primarul comunei Pomârla nu exclude varianta ca primăria sa să fie sabotată din interiorul PDL de cei deranjaţi de modul în care s-a implicat el la conducerea partidului. „Eu pe colegiul meu nu am parlamentar PDL, ci doar PSD, iar unii parlamentari de la PDL chiar întreabă cine sunt eu. Deocamdată este la stadiul de presupunere, la stadiul de întrebare, dar este posibil ca eu să fi deranjat pe unii prin modul meu de a face politică. Răbdarea mea mai ţine o lună”, a completat prim-vicepreşedintele PDL.
Acesta a precizat că a solicitat sprijinul administraţiei publice local, a prefectului Cristian Roman, a lui Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean, dar până acum nu s-a întâmplat nimic. Mai mult, la şedinţa din această săptămână a Consiliului Judeţean banii din fondul de rezervă al instituţiei va fi împărţit mai multor primării considerate afectate de inundaţiile din 2010. „Pomârla nu primeşte bani din fondul de rezervă, dar alte primării primesc bani pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor din 2010. Să îi întrebaţi pe mulţi dintre primarii care vor primi bani ce vor face cu fondurile primite şi veţi vedea câţi ştiu pentru ce au primit banii. Dorohoiul primeşte iar, dar Primăria Dorohoi a distrus prin neglijenţă cantităţi impresionante de ciment care s-au pietrificat nefiind folosiţi şi depozitaţi corespunzător”, a mai spus primarul Chelariu.
E la putere dar e tratat ca în opoziţie
Dumitru Chelaru este şi prim-vicepreşedinte al PDL Botoşani şi susţine că toate acuzaţiile că s-au împărţit banii pe criterii politice sunt contrazise de situaţia comunei pe care o conduce. „Nu am bani pentru salarii pentru că aşa ni s-a dat bugetul şi am spus chiar de la împărţirea lui. Noi avem în schimb proiecte importante şi care au fost muncite nu au fost primite pe ochi frumoşi. Oricine vine îi demonstrez cu o mulţime de argumente de ce am primit proiectele. Am găsit înţelegere la salariaţii primăriei că nu au abandonat munca, pentru că vin zilnic la muncă şi nu blochează o comunitate întreagă. Dacă noi am bloca activitatea profesorii nu şi-ar mai primi banii, asistaţii sociali nu ar mai primi banii, dosarele pentru alocaţii complementare nu ar mai avea cine să le facă, ar fi un dezastru. Dar echipa de la primărie a înţeles că este o perioadă mai grea, însă şi înţelegerea asta are o limită”, este de părere primarul comunei Pomârla.
Acesta susţine că a primit un buget mic din cauza primarilor care au făcut raportări fictive la Finanţe cu privire la încasările proprii, iar această situaţie se întâmplă în fiecare an. Chelariu susţine că ar trebui făcute verificări cu privire la exactitatea datelor furnizate de primării. „Nu este posibil ca o primărie, mă refer la Frumuşica, să primească într-un an 15 miliarde şi următorul an 7 miliarde după aceeaşi formulă. Păi ce s-a întâmplat? A scăzut la jumătate populaţia, au încasat cu jumătate mai puţin. Se declară date false, care nu mai sunt verificate, şi sunt afectate alte primării care raportează corect, cum suntem noi la Pomârla”, a concluzionat Dumitru Chelariu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News