Potrivit unui comunicat al ITPF Sighetu Marmaţiei, bărbatul în vârstă de 39 de ani, lucrător în cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră din comuna Sarasău, se afla în timpul său liber, iar la controlul efectuat asupra maşinii, poliţiştii au descoperit, în portbagaj şi în locul destinat roţii de rezervă, cinci colete care conţineau ţigări.
De asemenea, pe timpul efectuării verificărilor s-a constatat faptul că şoferul emană halenă alcoolică, fapt pentru care la faţa locului a fost solicitat un echipaj din cadrul poliţiei rutiere, care a procedat la testarea bărbatului cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,60 miligrame alcool pur în aerul expirat, reiese din comunicat.
Şoferul a fost dus la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor şi, conform sursei citate, în urma inventarierii coletelor din maşină a rezultat cantitatea de 2.500 de pachete cu ţigări de provenienţă duty-free, în valoare de 22.500 de lei.
Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat până la finalizarea anchetei. În aceeaşi zi, poliţistul de frontieră şi-a dat demisia din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei, el fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
În cauză, cercetările sunt efectuate sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei, pe numele bărbatului fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore. Marţi, el urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații