Criză Venezuela. Politician, arestat de serviciile secrete!
Măsurile de represiune împotriva politicienilor care se opun regimului lui Nicolas Maduro s-au intensificat. Astfel, vicepreședintele Parlamentului, Edgar Zambrano, a fost arestat de serviciile secrete.
„Regimul dictatorial l-a răpit pe Edgar Zambrano”, a scris pe Twitter liderul opoziţiei şi preşedintele Parlamentului, Juan Guaido, conform The Guardian.
Zambrano a fost alături de Guaido în timpul încercărilor sale de a orchestra o lovitură de stat. Miercuri noaptea, el a fost reţinut de agenţi ai serviciilor secrete care l-au transportat în cea mai cunoscută închisoare politică din Venezuela – El Helicoide.
„Edgar Zambrano a fost reţinut. El a fost unul dintre liderii loviturii de stat”, a declarat numărul doi al lui Maduro, Djosdado Cabello, celebrând la emisiunea sa televizată şi primind aplauzele publicului.
Liderii opoziţiei şi membri ai comunităţii internaţionale au condamnat decizia lui Maduro. Guaido a afirmat că Maduro încearcă să divizeze parlamentul controlat de opoziţie, „dar nu va reuşi”, a precizat el.
SUA, reacţie imediată
Departamentul de Stat al SUA a numit arestarea lui Zambrano ca fiind „ilegală”, avertizând: „Dacă nu va fi eliberat în curând, vor fi consecinţe”.
În ultimele zile mai mulţi politicieni au fost vizaţi de administraţia Maduro pentru participarea lor în tentativa de lovitură de stat. Cel puţin 10 deputaţi au fost puşi sub acuzare pentru infracţiuni precum trădare, conspiraţie şi rebeliune civică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News