Liliana Ruse l-a întrebat pe Cristian Preda (PMP) dacă se "delimitează" de afirmațiile Elenei Băsescu (PMP) referitoare la Theodor Stolojan (PDL), despre care mezina președintelui a declarat că "în loc să se retragă la pensie, îşi mai doreşte un loc călduţ în Parlamentul European".
Ruse: Nu v-am auzit o dată spunând în emisiunea asta că dezavuați declarația.
Preda: Dar poate vreau să folosesc alți termeni decât dvs. Bagajul dvs, de altfel, tinde să fie limitat foarte tare. Dacă îmi dați voie să folosesc un vocabular ceva mai elaborat, vă explic. Și începusem, tocmai înainte de a interveni dl Stolojan, pe care îl salut respectuos, să vă spun că avem noi înșine pe listă o persoană în vârstă. Un investitor de origine germană, un sas care face de 20 de ani afaceri la Cluj, dl Wotsch. E departe de noi orice idee de a discrimina pe teme de vârstă.
Ruse: Este o întrebare punctuală pe care v-a pus-o și la care nu ați răspuns. Dacă vă delimitați sau nu de aceste afirmații.
Preda: Când o să învățați dvs să vă exprimați politicos la adresa mea, am să vă răspund. Asta cu delimitarea vine dintr-o retorică ceaușistă pe care nu știu de unde o aveți, pentru că dvs sunteți foarte tânără.
Ruse: Asta e întrebarea pe care v-o pune și dl Stolojan...
Preda: Delimitarea este limbajul de anii '50 (...) Sunteți cu picioarele înrădăcinate puternic în retorica anilor '50
Ruse: D-le Preda, dvs aveți o problemă cu trecutul.
Preda: Nu, vă pun la punct pentru că nu respectați invitații pe care îi chemați!
Ruse: Nu sunteți în postura de a mă pune la punct!
Preda: Dvs credeți că eu vin aici să-mi dați dvs lecții, dna Ruse?
Cătălin Striblea, care modera emisiunea împreună cu Liliana Ruse, i-a atras atenția lui Preda că de câteva minute o jignește repetat pe Liliana Ruse.
"Nu, am încercat s-o ajut, să înțeleagă în ce orizont intelectual viețuiește", a continuat Preda. "Și jigniți în continuare", a intervenit din nou Striblea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Scandal la "spitalul reziștilor", Colțea. Nu au bani de medicamente, dar aduc firme peisagistice. Chirieac: E vorba despre reforma profundă a sistemului de sănătate din România