Urmărește emisiunea live
Comisia ANC, decizie privind cetăţenia română a lui Omar Hayssam
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Omar Hayssam
Omar Hayssam
Comisia pentru cetățenie din cadrul Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC) a constatat, vineri, că sunt îndeplinite condițiile legale de retragere a cetățeniei lui Omar Hayssam.

Sesizarea în acest caz a fost făcută de Serviciul Român de Informații, iar propunerea motivată a Comisiei va fi înaintată președintelui ANC, care va analiza, la începutul săptămânii viitoare, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și va emite un ordin în acest sens.

"Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 25 alin. 1, lit. d) din Legea cetățeniei române nr. 21/ 1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia cetățenia română se poate retrage persoanei care 'este cunoscută ca având legături cu grupări teroriste sau le-a sprijinit, sub orice formă, ori a săvârșit alte fapte care pun în pericol siguranța națională'. Urmare a dezbaterii sesizării, comisia a constatat îndeplinirea condițiilor legale de retragere a cetățeniei și va înainta președintelui ANC propunerea sa motivată. În baza raportului primit, acesta din urmă va analiza, la începutul săptămânii viitoare, îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și va emite un ordin în acest sens", se precizează într-un comunicat al ANC transmis Agerpres.

Conform aceleiași surse, acordarea cetățeniei române lui Omar Hayssam a fost aprobată printr-o hotărâre a Guvernului României din 26 octombrie 1993.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel