Ciolacu, atac la PNL: Iresponsabilitate şi prostie!
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
"PNL – groparul firmelor românești! Să spui că industria Turismului merită să moară pentru că nu reprezintă mare lucru în PIB este o dovadă clară de iresponsabilitate economică. Și de PROSTIE!", transmite preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

"Astăzi, în industria HORECA sunt peste 110 mii de locuri de muncă distruse și mii de firme închise. Guvernul PNL, tocmai i-a anunțat că sunt firme de mâna a doua și de aceea nu merită salvate!

După șase luni de când este premier, Ludovic Orban ar fi trebuit să știe deja că orice leu care îți vine la buget și orice antreprenor, oricât de mic, sunt extrem de importanți! Cu atât mai mult când, în curând, îți va exploda în față o gravă criză economică!", a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

"Industria Turismului a fost prima afectată de criză"

"Industria Turismului a fost prima afectată de criza economică și primii care au tras obloanele. Acești oameni au cerut măsuri reale de sprijin din partea guvernanților, nu ca să se îmbogățească, ci ca să supraviețuiască. În schimb, de o lună și jumătate au tot fost pasați până când li s-a spus să nu mai insiste, că și așa sunt degeaba în economie. Doar câteva procente în PIB! Un fleac! Să se apuce de altceva!

PSD a avut un minister al Turismului pe care PNL l-a desființat. În guvernarea PSD am introdus voucherele de vacanță și schemele de ajutor care au reprezentat o mare gură de oxigen pentru industria Turismului. PSD a stimulat turismul național și a creat toate premisele ca să aducem mai mulți turiști din străinătate. PNL îngroapă azi tot! Asta este guvernarea PNL!", transmite Marcel Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel