Daniel Chiţoiu, ministrul Economiei, a declarat că activitatea la Oltchim ar putea fi reluată în 30 de zile. Guvernanţii negociază în aceste zile cu băncile pentru a putea vira salariile oamenilor de la Oltchim, dar şi pentru a găsi soluţia de repornire a combinatului.
"Vineri am semnat o scrisoare către Comisia Europeană în care am înştiinţat că dorim să acordăm un ajutor de salvare pentru reluarea activităţii la Oltchim. Noi putem să acordăm un ajutor de salvare sub formă de împrumut pe termen de şase luni la dobânda pieţei pentru repornirea activităţii combinatului. Suma pe care statul o poate avansa va rezulta şi din negocierea cu băncile creditoare, astfel încât să ştim şi ele cu ce sume vor veni la finanţare. (...) Noi sperăm ca în maxim o lună de zile să repornim combinatul", a afirmat Chiţoiu.
Potrivit lui Chiţoiu, luni are loc o întâlnire cu băncile creditoare ale combinatului chimic din Vâlcea, în vederea găsirii unei soluţii pentru repornirea combinatului.
Totodată, una dintre băncile creditoare a blocat conturile Oltchim, dar urmează să ridice sancţiunea după discuţiile cu reprezentanţii statului.
"O bancă a blocat conturile, că era normal să-şi recupereze ratele la credit, dar din discuţiile pe care le-am purtat cu banca respectivă urmează să fie deblocate conturile", a continuat ministrul.
Activitatea Oltchim este oprită de la sfârşitul lunii august, iar salariile angajaţilor nu au fost achitate integral.
Chiţoiu a precizat că salariile vor fi plătite parţial pe măsură ce combinatul va recupera sume de la debitorii combinatului.
"Achităm salarii parţiale în fiecare săptămână pe măsură ce recuperăm din debitele, din creanţele Oltchim de la debitori, şi de asemenea în momentul în care avem capitalul de lucru integral, atunci vom achita integral salariile restante", a continuat Chiţoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei