Patriarhia Română a luat o decizie în privința slujbei pe care călugării de pe Muntele Athos, sosiți în România, doreau să oficieze la penitenciarul Rahova, pentru Gigi Becali.
Călugării de pe Muntele Athos au primit acordul de la Biserica Ortodoxă Română pentru a ţine slujba la penitenciarul Rahova, unde se află încarcerat Gigi Becali, scrie realitatea.net.
"Grupul de monahi a adresat solicitare în scris Patriarhiei şi au primit acordul pentru a sluji la Rahova, urmează ca şi penitenciarul să discute cererea lăsată la penitenciarul Rahova în legătura cu prezenţa lor duminică la liturghie", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica.
Călugări de la Muntele Athos au fost, sâmbătă, la Penitenciarul Rahova pentru a solicita drept de vizită la Gigi Becali, aceştia dorind să oficieze o slujbă, duminică, la biserica unităţii de detenţie, a declarat pentru Mediafax, avocatul Robert Ionescu.
După ce Patriarhia Română a susținut, sâmbătă, că nu a primit nicio cerere scrisă din partea unor călugări de la Muntele Athos pentru oficierea unei slujbe la biserica Penitenciarului Rahova, părintele Constantin Stoica declara la Realitatea TV, că aceștia trebuiau să înainteze o solicitare scrisă, dacă doreau să slujească într-o altă biserică ortodoxă. "Ei trebuiau în primul rând să primească acceptul Administrației Naționale a Penitenciarelor, potrivit protocolului. Preotul otodox român de la Penitenciarul Rahova ne-a comunicat că nici mâine George Becali nu va putea participa la Sfânta Liturghie. (...) Dacă se dorea ca acești monarhi să slujească la biserica de la penitenciar se putea aranja foarte bine în primul rând de către avocat, obținând toate aceste aprobări".
Întrebat de ce consideră că acei călugări nu ar putea, până la urmă, să slujească, de ce nu au făcut acea cerere, dacă știau de protocol, părintele Constantin Stoica a răspuns: "În primul rând, nu știm cine sunt acești călugări. Nu credeți că este normal că atunci când vrei să slujești, să te prezinți, să faci o solicitare. Nu știm în ce condiții au ajuns în România, noi am aflat de la televizor. Cred că trăim într-o țară în care regula și legea trebuie respectată", a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, părintele Constantin Stoica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales