Cătălin Drulă: Avem cea mai bună execuţie pe fonduri europene din istorie
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că România are cea mai bună execuţie pe fonduri europene la transporturi din istorie, până la jumătatea anului.
"Au mers lucrurile prost în trecut, dar ce pot spune este că astăzi avem cea mai bună execuţie pe fonduri europene din istorie. Avem 2,7 miliarde lei pe autostrăzi şi căi ferate. Prin comparaţie, anul trecut am avut 2 miliarde, iar 2018 suma era de 700 de milioane. Vrem să ajungem la 8 miliarde de lei până la finalul anului, şi sunt optimist că ajungem, pentru că şantierele merg în plin, fie că vorbim de Craiova - Piteşti, de şantierele de cale ferată din Transilvania, de A10, autostrada Sebeş-Turda, care se va finaliza în sfârşit în acest an", a declarat Cătălin Drulă la Antena 3.
Modificări de taxe pe drumurile publice
Ministerul Transporturilor are în vedere schimbarea modalităţii de plată a taxelor pentru circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, a declarat joi, la Iaşi, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, scrie Agerpres.
Potrivit acestuia, maşinile de mare tonaj ar urma să plătească taxa de drum în funcţie de numărul de kilometri parcurşi, nu pentru anumite perioade de timp, România aliniindu-se astfel la practica europeană în domeniu.
"Nu mă gândesc doar eu, se gândeşte toată Europa. Este chiar în discuţie acum un regulament european, este o obligaţie a României în PNRR tocmai cumva în contrapartidă oarecum cu construcţia de autostrăzi şi faptul că am cerut atâţia bani pentru infrastructură, ceea ce este atipic pentru celelalte state membre. E vorba despre introducerea taxării traficului greu, a vehiculelor de peste 7,5 tone nu pe timp, ca în prezent, se cumpără o vignetă care este pentru o zi, o săptămână, o lună, un an, ci pe distanţă parcursă, ceea ce se întâmplă deja în Bulgaria, în Ungaria, în total în 23 din 27 state membre. Numai patru state mai sunt pe vinietă ca noi. Transportatorii care au şi operaţiuni internaţionale sunt complet familiarizaţi cu acest sistem. Imediat după ce ies peste graniţele României, fie în Ungaria, fie în Austria, Germania, Bulgaria, folosesc acest sistem. Evident, va fi o discuţie asupra nivelului taxei, cât costă per kilometru şi pe tip de vehicul pe care o vom face în consultare. Nu o vom introduce imediat. În PNRR orizontul este 2023. Deci este o aliniere la sistemul european de taxare pentru traficul greu. Vinieta rămâne la fel ca în Austria, spre exemplu pentru vehiculele mici", a afirmat Drulă, într-o conferinţă de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News