Data publicării:

Cât îi costă în medie pe români un sejur cu familia în Bulgaria

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
turism_litoral
turism_litoral

Alegeri prezidentiale 2024

Rezervările early booking pentru Bulgaria au crescut cu 35% în primele două luni din 2013, comparativ cu anul anterior, relevă un studiu întocmit de Travel Planner, agenţie de turism specializată în vacanţe pentru Austria şi Bulgaria.

Conform datelor, ianuarie şi februarie a.c. au marcat pentru piaţa românească o creştere importantă a rezervărilor tip early booking faţă de anul 2012, procentajul de 35% consemnat reprezentând cea mai importantă evoluţie de când a fost introdus acest concept în România, în urmă cu aproape opt ani, scrie capital.ro.

"Rezervările efectuate din timp, tip early booking, au început în România prin anii 2005-2006. An de an, a fost o creştere, românii obişnuindu-se să îşi asigure din timp pachetele turistice, beneficiind, astfel, şi de reduceri substanţiale. Dacă în ţările vestice, precum Germania, circa 70-80% dintre turişti rezervă pachetele turistice în acest fel, în România estimez că ponderea a ajuns la circa 30%, o creştere importantă faţă de 10%, la cât se ridica procentul înainte de izbucnirea crizei economic (...)", a afirmat, într-un comunicat de presă, Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Din totalul de rezervări înregistrat în primele două luni ale anului, cea mai mare căutare a avut-o staţiunea Obzor, deşi locaţia, potrivit oficialului Travel Planner, "nu stă foarte bine pe partea de animaţie şi atmosfera de vacanţă". Pe de altă parte, Obzor punctează maxim la capitolul plajă, unde se află, se pare, cea mai bună plajă din Bulgaria.

Potrivit sursei citate, atât pentru sezonul estival, cât şi pentru perioada de Paşte şi 1 Mai, staţiunile de pe litoralul bulgăresc pentru care au optat cei mai mulţi turişti români sunt: Sunny Beach, Nisipurile de Aur şi Albena. Totodată, peste 80% dintre turiştii străini care aleg litoralul bulgăresc de Paşte sau 1 Mai sunt români.

Media anuală de cost a unui sejur în Bulgaria este, pentru turiştii români, de circa 500 de euro/familie.

Travel Planner este un proiect românesc, înfiinţat în anul 2007, o agenţie de turism specializată pe destinaţia Bulgaria, dar şi Austria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel