Bucureștenii pot face reclamații la Poliție pe Facebook
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
plb
plb

Bucureșteni pot fac reclamații și sesizări la Poliție pe Începând de astăzi, Poliția Locală a Municipiului București a pus în funcțiune noul număr de telefon 9752. În încercarea de a eficientiza activitatea P.L.M.B. și pentru ca reacția agenților locali să fie cât mai rapidă, numărul scurt 9752 ( 9PLB) va funcționa în paralel cu vechiul număr 021.318.06.86.

Postul telefonic va funcționa non-stop, va fi deservit de către operatorii din cadrul Dispeceratului Poliției Locale a Municipiului București, iar aici se pot face sesizări și reclamații ale unor fapte care intră în competența poliției locale. Printre acestea se numără cazuri de tulburări ale ordinii și liniștii publice, cazuri de comerț stradal neautorizat, abateri la disciplina în construcții, încălcări ale normelor privind protecția mediului sau probleme privind staționarea și oprirea neregulamentară a autovehiculelor. Tot la acest număr se pot face reclamații în privința activității parcagiilor (persoanele care percep taxe ilegale în parcările administrate de Primăria Capitalei) – reclamații care ar putea sprijini Poliția Locală a Municipiului București în campania de eradicare a acestui fenomen, declanșată încă de la începutul anului 2011.

Din luna ianuarie, prin vechiul număr de telefon, Dispeceratul Poliției Locale a Municipiului București a înregistrat și a acționat în cazul câtorva sute de apeluri, iar prin serviciul de urgență 112 au fost preluate de la Poliția Capitalei 1.782 de sesizări.

La 9752 nu se pot face, însă, reclamații anonime ori abuzive. De la începutul anului 2011, Serviciul Dispecerat al Poliției Locale a Municipiului București a avut parte – la rândul său - de o serie de sesizări și reclamații inedite. Astfel, în luna martie o femeie din sectorul 5 a făcut o sesizare direct pe numele unei pisici. Respectiva Mița, de culoare neagră, a fost reclamată că “dărâmă constant și abuziv” ghivecele cu flori din scara blocului. Un alt bucureștean a reclamat că are un șarpe în bordul mașinii, un altul și-a pârât vecinul că “își crește flori în grădina blocului”, iar un grup de locatari ai unui imobil din sectorul 6 s-a plâns că un bărbat împăia animale în boxa de la subsol. În fine, ultima reclamație neobișnuită a fost aceea a unui bucureștean care s-a arătat indignat de prezența unei rațe într-o stație RATB.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel