Premierul britanic Theresa May i-a avertizat pe cetăţenii europeni care vor sosi în Regatul Unit după Brexit-ul de anul viitor că ar putea să nu beneficieze de unele drepturi, o poziţie care anunţă o confruntare cu Uniunea Europeană cu privire la tratamentul acordat europenilor în perioada de tranziţie, transmite Reuters.
Uniunea Europeană a avertizat Londra că cetăţenilor statelor membre ar trebui să li se garanteze drepturi depline de rezidenţă în Marea Britanie în cei doi ani ai perioadei de tranziţie post-Brexit. Theresa May a indicat însă că cetăţenii europeni care vor sosi în Marea Britanie după martie viitor vor fi trataţi în mod diferit de cei stabiliţi deja în această ţară.
'Persoanele care au venit în Regatul Unit atunci când eram membri ai UE şi-au stabilit anumite aşteptări - au făcut o alegere de viaţă şi şi-au stabilit anumite aşteptări', le-a declarat ea reporterilor înaintea vizitei în China. 'Sunt foarte clară că există o diferenţă între acei oameni care au sosit înainte ca noi să ieşim (din UE) şi cei care vor veni când ştiu deja că Regatul Unit nu mai este membru al UE', a adăugat ea.
Acord de tranziţie
Acesta este un potenţial obstacol pe care Marea Britanie şi UE trebuie să-l depăşească pentru a ajunge la un acord de tranziţie, care le vor da celor două părţi timpul de a se pregăti pentru impactul pe termen lung al Brexit-ului. Mulţi susţinători ai Brexit-ului se arată îngrijoraţi că rezultatul referendumului din 2016 ar putea fi deturnat prin planul de a aduce puţine modificări relaţiei actuale imediat după ce Marea Britanie va ieşi oficial din Uniune, la 29 martie 2019.
[citeste si]
Theresa May a respins însă aceste îngrijorări. 'Ei nu au votat pentru ca nimic să nu se schimbe atunci când vom ieşi din UE. Ceea ce facem acum este ceea ce poporul britanic i-a cerut guvernului să facă, şi anume să livreze Brexit-ul', a subliniat premierul britanic.
În replică, coordonatorul Parlamentului European pentru Brexit, Guy Verhofstadt, a avertizat că 'drepturile cetăţenilor în timpul perioadei de tranziţie nu sunt negociabile'. 'Pentru ca tranziţia să funcţioneze', nu pot exista 'două seturi de drepturi pentru cetăţenii UE', a declarat Verhofstadt pentru cotidianul The Guardian, citat de BBC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic