Avionul care transporta în străinătate rănit de la Colectiv s-a întors în ţară
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Aeronava care transporta către Elveţia pe unul dintre membrii trupei ''Goodbye to Gravity'', rănit în incendiul din clubul ''Colectiv'', s-a întors în ţară din cauza faptului că starea pacientului s-a agravat, au declarat, duminică, pentru Agerpres, surse medicale.

O aeronavă tip Cessna Citation a Inspectoratului General de Aviaţie a plecat duminică, în jurul orei 16,20, către Zurich, Elveţia, pentru transferul unui pacient rănit în incendiul de la clubul 'Colectiv'. 'La solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne, o aeronavă tip Cessna Citation a Inspectoratului General de Aviaţie, special dotată medical pentru transportul aerian al victimelor, a plecat duminică, în jurul orei 16,20, către Zurich, Elveţia, într-o misiune umanitară de urgenţă, pentru transferul unui pacient rănit în incendiul de la clubul 'Colectiv, a precizat MAI într-un comunicat remis presei.

Pacientul, care fusese internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri Bucureşti, a fost asistat pe timpul zborului de o echipă mixtă de cadre medicale organizată de SMURD. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel